marți, 30 martie 2010

Saptamana Floriilor

25 martie 2010 - Liturghie arhierească de Buna Vestire la Călăraşi .

Duminică, 25 martie 2010, în ziua de prăznuire a Bunei Vestiri, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Capela Cimitirului Central din Călăraşi, ce poartă hramurile Sfintei Treimi şi a Sfântului Mucenic Gheorghe, cu ocazia resfinţirii picturii şi catapetesmei. La slujbă au participat pc. conisilieri, pc. protoiereu Barz Eugen Vasile şi un sobor de preoţi şi diaconi. Mulţimea de credincioşi s-a putut închina la moaştele celor opt sfinţi expuse în racla de lângă biserică, iar la sfârşitul slujbei toţi credincioşii prezenţi au trecut prin Sfântul Altar.
După oficierea slujbei de resfinţire, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vizitat Căminul de Bătrâni "Sf. Antim Ivireanul" din Călăraşi.


24 martie 2010 - Burse pentru elevii Seminarului Teologic
„Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia


Miercuri, 24 martie, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a primit la Reşedinţa Episcopală pe elevii bursieri ai Seminarului Teologic din Slobozia, pentru a le înmâna personal bursa pentru luna martie.
Preacucernicul Părinte Profesor Ion Florin a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru iniţiativa acordării burselor cu sprijinul parohiilor din eparhie, evidenţiind ajutorul precum şi elementul stimulativ pe care acestea le aduc.
Părintele profesor a subliniat apoi bucuria comuniunii elevilor cu chiriarhul lor, prilejuită de aceste eveniment. La îndemnul Preasfinţiei Sale, a fost rostit şi din partea elevilor un cuvânt, pentru a-i obişnui cu folosirea darului cuvântului pe cei care vor deveni slujitorii Cuvântului prin faptă şi cuvânt.
Preasfinţitul Vincenţiu şi-a exprimat bucuria pentru această întâlnire, evocând persoanele care au contribuit la devenirea sa, de la părinţii trupeşti până la cei sufleteşti, modele demne de urmat. Dorinţa Preasfinţie Sale este să dăruiască acest ajutor în mod personal tocmai pentru a întări comunicarea şi comuniunea, coborând cu mare mângâiere sufletească în mijlocul elevilor seminarişti.

23 martie 2010 - „Veniţi de luaţi lumină!”
expoziţie de icoane desfăşurată la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia


Marţi, 23.03.2010, a avut loc a XVI-a ediţie a expoziţiei-concurs de icoane „Veniţi de luaţi lumină!”, organizată de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de expoziţii a Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, la vernisaj participând toţi cei implicaţi în organizarea acestuia, precum şi elevii care şi-au prezentat lucrările.
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut Domnului Petre Gheorghe, preşedintele Filialei UAPR Slobozia – Ialomiţa. Domnia sa a prezentat în aserţiunea susţinută realitatea existenţei unui spirit artistic şi religios în sufletele copiilor. Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a continuat prezentarea evenimentului, mărturisind că a participat la multe expoziţii de icoane, fiecare participare aducându-i bucurie şi uimire, în ceea ce priveşte talentul copiilor. După cuvântul chiriarhului eparhiei noastre, icoana este manifestarea în culori şi imagini a credinţei, aceasta, prin rolul ei pedagogic şi artistic, fiind o mărturisire de credinţă.

Tema concursului a fost Marele Praznic al Învierii, expozanţii fiind elevi structuraţi pe trei categorii de vârstă: clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII.
Premiile pentru cele mai deosebite lucrări au fost înmânate personal de către Preasfinţitul Vincenţiu, care a felicitat pe toţi cei care şi-au arătat credinţa prin aceste lucrări binecuvântate de Dumnezeu.
Expoziţia-concurs de icoane este rodul unei colaborări între Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Ialomiţa şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi are ca scop descoperirea, încurajarea şi susţinerea tinerelor talente, în ceea ce priveşte arta picturii religioase.

21 Martie 2010 – Liturghie arhierească la Catedrala
„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni


Duminică, 21 martie 2010, a cincea săptămână din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni, înconjurat de un sobor din care au făcut parte preacuviosul părinte Protosinghel Rafail Mîţ, exarhul Mânăstirilor şi Schiturilor, preacucernici părinţi consilieri Enaşcu Daniel-Florin şi Dincă Ovidiu, preacucernicul părinte Stancu Bogdan Ionuţ, protopop de Urziceni, şi preacucernici părinţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de câţiva membri ai coralei „Armonia” din Constanţa.
La momentul predicii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură despre duminica a cincea din Post ce aduce în prim plan modelul de căinţă al Cuvioasei Maria Egipteanca, care din abisurile cele mai adânci ale păcatului şi ale desfrâului a ajuns pe culmile sfinţeniei.

În aceste zile, racla cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi racla cu sfintele moaşte de la Mânăstirea „Sfinţii Voievizi” din Slobozia au făcut un popas la Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni, devenind deja o tradiţie pentru acest oraş, ca în fiecare an, în Postul Mare credincioşii să se poată ruga Sfintelor Moaşte. La această mare sărbătoare au participat autorităţi locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din municipiul Urziceni şi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toate drepturile rezervate pentru moderarea comentariilor