Împlinirea unei năzuinţe sfinte şi binecuvântate de Dumnezeu
în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
SFINŢIREA CATEDRALEI EPISCOPALE
„ÎNĂLŢAREA DOMNULUI” DIN SLOBOZIA
În urma cu doisprezece ani, mai exact în data de 15 iulie 1992, în oraşul Slobozia se sfinţea locul unei viitoare mari biserici. Punerea pietrei de temelie era făcută de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia, în prezenţa preoţilor şi a unui număr destul de mare de credincioşi, care veniseră să asiste la slujba de sfinţire.
La vremea respectivă evenimentul era remarcabil din mai multe motive. Era, în primul rând, un lucru inedit pentru mulţi participanţi, pentru că de multă vreme construcţia unei biserici nu mai fusese posibilă în Slobozia. Exista aici doar o fostă mânăstire transformată în biserică parohială şi o capelă de cimitir ce fusese mărită. Erau singurele lăcaşuri de cult unde preoţii săvârşeau serviciile religioase şi credincioşii puteau să participe la slujbe. Practic, de când fusese transformată în oraş, mica aşezare care potrivit tradiţiei îşi datorează existenţa marelui voievod Matei Basarab, nu avea o biserică nouă. Semnificativ apoi, punerea pietrei de temelie se făcea de însuşi Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului.
Dar, trecând dincolo de aceste raţiuni de ordin practic, evenimentul mai avea un simbolism profund: tradiţia creştină de a construi o biserică, care prin natura ei întăreşte comunitatea şi o leagă de aşezare, era în sfârşit pusă în aplicare şi aici la Slobozia, după o lungă perioada de timp. Şi, deşi mai era mult până să fie împlinită această năzuinţă, prezenţa patriarhului ţării şi a credincioşilor de aici, era o garanţie că, pentru prima oară de la întemeierea oraşului, se încerca recuperarea unei dimensiuni ce până atunci nu existase sau fusese uitată în Slobozia, se încerca mai exact o re-întemeiere spirituală a acestei aşezări. Nu era vorba încă de o „Catedrală”, adică de un lăcaş în care să slujească un episcop, dar dimensiunile au fost gândite de la început monumentale, pentru că şi scopul duhovnicesc urmărit era unul foarte înalt.
Începutul a fost mai greu, dar înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu scaunul la Slobozia, la un an după punerea pietrei de temelie, a făcut ca lucrurile să continue în mod firesc. Noua biserică a căpătat destinaţia de Catedrală, iar proiectul ei a fost astfel regândit: ca orice Catedrală ea avea să fie şi un simbol al prestanţei oraşului. Realizarea ei s-a făcut însă prin eforturi mari: primul episcop al noii episcopii, Preasfinţitul Nifon Mihăiţă (1994-1999) a acordat o atenţie mare construcţiei Catedralei, iar ulterior Preasfinţitul Damaschin Coravu a continuat şi a finalizat, într-un ritm susţinut, lucrările de construcţie ale acesteia, adăugând şi o serie de funcţionalităţi noi lăcaşului iniţial, prin amenajarea unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, la subsolul Catedralei, ce a fost sfinţit la 6 decembrie 2004. Lucrările la Catedrala Episcopală ”Înălţarea Domnului” au fost astfel încheiate în anul 2003. Construcţia rezultată are dimensiuni monumentale (înălţimea 37 m, lungimea 45 m, lăţimea 24 m şi 33 m la abside, suprafaţa totală 850 mp), fiind prima şi cea mai mare construcţie eclesială din ţară, finalizată după căderea comunismului.
Începerea lucrărilor de pictură însă, care vor dura mai mulţi ani dat fiind suprafaţa foarte mare a catedralei (aproximativ 7000 mp de pictură), precum şi necesitatea funcţionării unui nou lăcaş de cult pentru nevoile credincioşilor, au fost raţiuni care au făcut ca sfinţirea Catedralei Episcopale, să aibă loc pe data de 25 martie 2004, de sărbătoarea Bunei Vestiri.
Sfintele Moaşte aduse cu ocazia sfinţirii,
de la catedralele sau mânăstirile din eparhiile vecine au fost element important în iconomia sfinţirii noii Catedrale Episcopale, de care Preasfinţitul Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a îngrijit din vreme, stabilind organizarea unui pelerinaj al credincioşilor, căci, pe lângă faptul că sfinţirea unei Catedrale Episcopale este un eveniment istoric pentru o comunitate, ea are, în primul rând, o mare importanţă duhovnicească. Astfel, prin bunăvoinţa IPS Ilarion, mitropolitul Durostorumului, au fost aduse moaştelor sfântului Dasie de la Silistra, din arhiepiscopia Tomisului, arhipăstorită de IPS Teodosie, au sosit moaştelor sfinţilor Epictet şi Astion de la Murighiol, precum şi moaştele sfinţilor mucenici de la Niculiţel: Zotikos, Atalos, Filipos şi Kamasis, iar, de la catedrala din Galaţi, Preasfinţitul Casian, episcopul Dunării de Jos, a sosit într-o procesiune impresionantă de preoţi şi credincioşi cu moaştele sfântului apostol Andrei cel Întâi Chemat, apostolul românilor.
Miercuri, 24 martie,
a început sărbătoarea sfinţirii Marii Catedrale. Încă de dimineaţă credincioşii s-au adunat pentru a primi moaştele sfântului apostol Andrei de la Galaţi, ce porniseră de acolo în procesiune, după ce toate cele necesare sfinţirii fuseseră pregătite în detaliu, sub supravegherea directă a Preasfinţitului Damaschin.
În jurul orelor 12,00 la graniţa eparhiei noastre au sosit moaştele sfântului apostol Andrei, însoţite de un sobor de preoţi ce avea în frunte pe Preasfinţitul Casian, episcopul Dunării de Jos. Primirea lor a fost făcută de preoţii din Protoieria Slobozia în frunte cu Preasfinţitul Damaschin şi de credincioşii din parohiile apropiate, ce au dorit să se bucure de trecerea prin mijlocul localităţilor lor a primului apostol a lui Hristos. La ora 13,00 racla cu sfintele moaşte a sosit în faţa Catedralei, fiind aşezată pe un baldachin special amenajat adus de la Galaţi, astfel că mult aşteptatul pelerinaj a început.
Momentul acesta a fost de-a dreptul simbolic şi plin de bucurie duhovnicească. Primul apostol al lui Hristos era şi de această dată primul venit la sfinţirea Catedralei din Slobozia. După ascultarea cuvântului Preasfinţitului Damaschin şi a Preasfinţitului Casian, numeroşii credincioşi adunaţi au început să se închine la moaştele sfântului apostol Andrei.
La scurtă vreme a sosit şi delegaţia Mitropoliei Durostorumului, având în frunte pe venerabilul mitropolit Ilarion, care a adus spre închinare moaştele sfântului Dasios. Primirea oaspeţilor bulgari s-a făcut la Catedrala Episcopală, după ce au fost întâmpinaţi la intrarea în Slobozia de Preasfinţitul Damaschin. După depunerea sfintelor moaşte pe baldachin, alături de relicvele sfântului apostol Andrei, cei doi Chiriarhi, păstori ai celor două eparhii învecinate, de o parte şi de alta a Dunării, au intrat în Catedrală. Apoi, ajunşi pe solee, Preasfinţitul Damaschin a rostit o cuvântare de bun venit, către mitropolitul Ilarion:
„Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu deosebită bucurie Vă întâmpinăm în faţa Catedralei Înălţarea Domnului din Slobozia, o catedrală ridicată în ultimii doisprezece ani. Piatra de temelie s-a pus de către Preafericitul Patriarh Teoctist, în anul 1992 şi începând din anul 1993, până în prezent, au avut loc lucrări de ridicare şi amenajare a acestei sfinte catedrale. Mâine, când întreaga creştinătate şi, îndeosebi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire a sfântului arhanghel Gavriil către Maica Domnului, avem deosebita bucurie să sfinţim această catedrală.
Bucuria noastră este deosebită datorită faptului că vă avem prezent pe Înaltpreasfinţia Voastră, pentru că eparhiile noastre sunt vecine şi surori şi, de asemenea, dorim să Vă mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, şi pentru darul nepreţuit pe care l-aţi adus şi anume moaştele sfântului Dasios. Sfântul mucenic Dasios, care a fost martirizat la începutul secolului al patrulea la Durostorum este, putem să spunem, un sfânt comun al nostru, pentru că toţi sfinţii sunt comuni întregii Biserici Ortodoxe şi Bisericii Creştine, dar pentru noi, care suntem aproape, doar Dunărea ne desparte, acest sfânt este un mărturisitor comun al acestei regiuni.
Doresc să mulţumesc şi Preafericitului Maxim, patriarhul Bisericii din Bulgaria, că a acceptat ca moaştele sfântului Dasios să fie aduse şi în România, la Slobozia.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să răsplătească această dragoste a Înaltpreasfinţiei Voastre către eparhia noastră şi vă asigurăm de aceeaşi dragoste pe care o nutrim faţă de Înaltpreasfinţia Voastră şi faţă de poporul frate bulgar.
Vă mulţumim pentru prezenţă şi pentru darul nepreţuit pe care l-aţi adus” .
Cuvântul a fost luat apoi de Înaltpreasfinţitul Ilarion care, cu înfăţişarea sa ascetică, a impresionat credincioşii ce s-au adunat să-i asculte cuvintele sale calde. Deşi rostite în bulgară şi traduse ulterior în română, ele impresionau prin tonalitatea lor calmă şi părintească:
Preasfinţia Voastră, Preacucernici părinţi, fraţi şi surori
Mă simt deosebit de bucuros şi fericit că am avut ocazia să particip la această mare sărbătoare a sfinţirii acestei măreţe Catedrale. Venim cu deosebită bucurie şi cu binecuvântarea sfântului mucenic Dasios şi vă mulţumim deosebit pentru invitaţia frăţească. Mă bucur totodată că mâine va participa Preafericirea Sa, Patriarhul Teoctist, împreună cu alţi înalţi ierarhi.
Din toată inima mulţumesc Preasfinţitului episcop Damaschin şi preacucernicului popor creştin care ne-a întâmpinat cu această ocazie.
Mă bucur cu bucuria pe care a avut-o Născătoarea de Dumnezeu când a fost întâmpinată de arhanghelul Gavriil. Bucuria pe care a primit-o şi a sfinţit-o din partea arhanghelului Gavriil să fie şi bucuria dumneavoastră, a întregului popor creştin român din eparhia dumneavoastră, a întregului popor creştin român care slăveşte cu deosebită cucernicie întreaga creştinătate ortodoxă.
Mă simt fericit că eparhia noastră este în bună vecinătate cu eparhia dumneavoastră şi să fiu în continuare, în bucurie duhovnicească, împreună cu Preasfinţia Voastră. Din toată inima vă doresc ca Dumnezeu să vă dăruiască viaţă lungă şi să fim în continuare în plină colaborare duhovnicească şi toate acestea să fie spre slava lui Dumnezeu, iar această mare, imensă catedrală care este în faţa mea, să fie fericire pentru credinţa voastră.
Harul lui Dumnezeu să fie peste toţi creştinii care sunt de faţă, spre slava lui Dumnezeu. Amin”.
Părţi din unele moaşte, precum cele ale sfântului Dasios, soldatul daco-roman ce a pătimit pentru Hristos în anul 304, sau ale sfinţilor Epictet şi Astion, precum şi cele ale sfinţilor de la Niculiţel, au rămas definitiv la Catedrala din Slobozia, fiind expuse pentru închinare permanent de atunci înainte.
Treptat, credincioşii au început să se adune în număr din ce în ce mai mare la închinare, în timp ce în Catedrală răsunau imnurile de laudă ale sfinţilor, ce au dorit, prin voinţa lui Dumnezeu, să fie prezenţi la acest moment atât de important pentru Slobozia şi pentru întreaga eparhie. Mulţimea ce dorea să sărute moaştele sfinţilor a devenit din ce în ce mai mare, iar atmosfera era de-a dreptul emoţionantă. Natura însăşi părea că se bucură şi soarele mângâia cu razele sale primăvăratice pelerinii ce aşteptau cu pioşenie şi răbdare întâlnirea cu moaştele sfinţilor.
Sosirea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
a avut loc la ora 17,00. Episcopii sosiţi deja la Centrul Eparhial s-au îndreptat către Catedrală, în timp ce Preasfinţitul Părinte Damaschin a mers să întâmpine pe Preafericitul Părinte Teoctist. Alături de patriarhul României au sosit şi Înaltpreasfinţitul Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înalta delegaţie îndreptându-se, după ceremonia primirii, către Catedrala, unde aveau să fie întâmpinaţi şi de autorităţile locale.
Dangătul clopotelor anunţa venirea înaltului sobor, în frunte cu patriarhul din a cărui grijă se pusese, parcă doar cu o zi în urmă, temelia Catedralei care acum urma să fie sfinţită. Primirea a fost impresionantă. Soarele scăpăra la asfinţit, răspândind razele peste credincioşii veniţi aici şi reflectând lumina peste Catedrala albă şi strălucitoare, ce părea luminată de o lumină divină. Vibraţiile clopotelor din aer alungau şi ultimele crâmpeie din norii care, doar cu câteva ore în urmă, cernuseră o ploaie uşoară ce primenise oraşul, dându-i o atmosferă de sărbătoare. Imaginea acestui moment, în care uşile Catedralei erau larg deschise şi soarele îşi răspândea razele parcă anume păstrate peste noua ctitorie, în care ierarhii veneau să se închine la moaştele sfinţilor, iar credincioşii şi preoţii ascultau imnurile de slavă şi cântările ce răsunau în Catedrală şi în afara ei, au rămas în memoria multora şi cu siguranţă că nu au avut precedent în istoria oraşului Slobozia şi a întregului Bărăgan.
După ce a sărutat sfintele moaşte, Preafericitul Părinte Teoctist a intrat alături de Preasfinţitul Damaschin în noua Catedrală Episcopală, precedaţi fiind de soborul de ierarhi care făcea parte din delegaţia oficială. Interiorul împodobit era la fel de impresionant ca imaginea de afară a faţadei scăldate de razele soarelui, iar marele candelabru dădea un aspect fascinant turlei principale şi pardoselii ce îi reflecta lumina strălucitoare. Preafericitul şi ierarhii prezenţi au fost invitaţi în sfântul altar, apoi au venit pe solee în faţă credincioşilor ce umpluseră deja spaţiosul lăcaş. A fost rostit un scurt cuvânt de bun venit din partea Preasfinţitul Damaschin înalţilor oaspeţi:
„Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Avem deosebita bucurie de a avea în mijlocul nostru pe acela care a pus piatra de temelie a acestei măreţe şi frumoase catedrale, pe Preafericirea Sa. Cu acest prilej Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat şi cu prezenţa unui numeros sobor de arhierei din ţară şi din străinătate, care vor înfrumuseţa şi vor face ca ziua de mâine, ziua de bucurie a întregii creştinătăţi, dar în mod deosebit a noastră, a celor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, să fie cu atât mai strălucită. Zicem „Bine aţi venit” Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre şi vă rugăm, cu acest prilej, dacă binevoiţi, să binecuvântaţi credincioşii care sunt aici de faţă”.
În cuvântul său de răspuns adresat atât Chiriarhului locului, Preasfinţitului Părinte Damaschin, cât şi preoţimii şi pelerinilor prezenţi la Slobozia, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizibil emoţionat de această primire impresionantă, a făcut o evocare a momentului de început al acestei Catedrale:
Preasfinţite, iubite frate în Domnul, Episcop Damaschin,
Domnule Primar al oraşului Slobozia,
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Fraţi şi surori, creştini şi creştine,
Soarele şi-a cunoscut apusul său, pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte” (Ps. 103, 19-20)
Precum odinioară în Nazaret Sfânta Fecioară, aflându-se în rugăciune, a fost uimită de venirea în faţa ei a Arhanghelului Gavriil ce-i vestea că va fi Maica Dumnezeului nostru, tot astfel şi noi, cler şi credincioşi, trăim acum momente de adâncă simţire sufletească în faţa puterii şi măreţiei bunătăţii lui Dumnezeu, găsindu-ne în faţa acestei frumoase catedrale, văzând şi cu acest prilej cât de Bun este Dumnezeu cu noi, învrednicindu-ne să vedem împlinirea începutului. Dacă un început este frumos şi dătător de nădejde, mai ales când este vorba de începutul unei biserici, ca aceasta, atât în mod simbolic, cât şi ca artă a expresiei frumuseţii dumnezeieşti, trezeşte în noi respect şi admiraţie şi ne ajută să ne urcăm cu gândul la înălţimea chemării noastre în slujirea voii dumnezeieşti. O asemenea catedrală tălmăceşte prezenţa Preasfintei Treimi în lumea aceasta, care este alcătuită din oameni ca noi, cei ce intrăm acum sub bolţile catedralei, trăind nădejdea vie că Dumnezeu este pururea cu noi. Când intrăm într-o biserică, ne aflăm în faţa lui Dumnezeu, învăluiţi în frumuseţea slavei Sale celei de negrăit.
Iată cât de recunoscători trebuie să-i fim lui Dumnezeu, cât de încrezători trebuie să fim în biruinţa valorilor credinţei noastre şi cu câtă credincioşie trebuie să apărăm valorile credinţei noastre dreptmăritoare, dar şi cât de mult are poporul nostru nevoie de aceste valori! Intrând sub acoperişul acestei catedrale, suntem adăpostiţi sufleteşte şi ne simţim cu adevărat în biserica slavei celei cereşti. Tot astfel şi popoarele întregii lumi ar simţi că se află sub călăuza sigură, de dincolo de cele văzute şi auzite, de dincolo de lumea materială, din sânul Preasfintei Treimi, şi ar fi cuprinse de duhul frăţietăţii şi respectului reciproc. Omenirea are nevoie de călăuza valorilor nemuritoare ale credinţei, de călăuza lui Dumnezeu, Care cu braţ înalt a izbăvit poporul biblic din robia egipteană la libertate conducându-l spre „ţara făgăduinţei”. Acelaşi braţ dumnezeiesc trebuie să ne conducă şi pe noi, fiecare în parte, şi pe toate popoarele lumii.
Omul zilelor noastre are nevoie, aşadar, de această încredinţare care ne-o dă Biserica, de această armonie pe care ne-o procură, cum vedeţi, armonia şi frumuseţea arhitecturii acestei catedrale aşezată într-un parc atât de generos, pusă în lumina acestui măreţ apus de soare ce străluceşte ca o privire a Făcătorului cerului şi pământului. Văzând această „lumină lină”, cum o cântăm noi la frumoasele slujbe de seară, care a poleit această catedrală, ne ridicăm inima şi cugetul spre strălucirea negrăită a credinţei pe care o mărturisim, atrăgându-ne astfel atenţia să ne curăţim şi noi simţirile, să ne aurim sufletul şi să-l îndreptăm spre cele înalte. Iată că şi firea întreagă, vestitoare a lucrării şi prezenţei dumnezeieşti, ne prilejuieşte o privelişte nespus de frumoasă, prin care se arată valoarea acestei întâlniri dintre noi, ierarhi, cler şi credincioşi, pentru a săvârşi, prin invocarea Duhului Sfânt, sfinţirea sfântului altar şi a bisericii. Acest apus de soare ne aminteşte şi de punerea pietrei fundamentale, de începuturile acestei catedrale în 1992, an binecuvântat pentru Biserica noastră şi viitorul ei.
Fraţi părinţi, slujitori ai sfintelor altare şi iubiţi credincioşi,
Când am pus „piatra de temelie”, ne-am rugat, am binecuvântat locul, am turnat untdelemn sfinţit pe locul unde am aşezat crucea şi m-am gândit că Dumnezeu vrea ca aici să fie şi o Episcopie nouă. Mintea mea era deja îndreptată spre aceasta cu ani înainte, când am văzut catedrala cealaltă a Mânăstirii Sfinţii Voievozi (ctitoria lui Matei Basarab – 1643), când am văzut oraşul acesta, când am văzut satele, comunele, pe dumneavoastră, credincioşii şi preoţii, care aţi împodobit sfintele biserici şi plaiurile acestea cu locuinţe frumoase şi, mai cu seamă, când am cuprins cu privirea zarea nesfârşită a acestei „câmpii a pâinii” româneşti. Am dat slavă neîncetat lui Dumnezeu că ne-a învrednicit ca într-un oraş atât de frumos ca Slobozia să punem temelia unei catedrale şi unei episcopii.
M-a mişcat profund iniţiativa unui fiu al acestor locuri, Ilie Alexandru, aflat acum într-o situaţie dureroasă, care a venit la Patriarhie să mă roage personal să vin să pun „piatra de temelie”. Autorităţile locale şi protoieria l-au ajutat, dar l-au ajutat şi credincioşii însufleţiţi de cuvintele lui rostite atunci printre sughiţuri şi lacrimi: „Dacă eu nu voi putea să termin biserica aceasta, fraţi mei, să n-o lăsaţi neterminată; s-o terminaţi!” Şi, iată, rugăciunea lui s-a împlinit. Orice iniţiativă bună, dar mai cu seamă zidirea unei biserici, este pilduitoare. Un gând care exprimă voinţa lui Dumnezeu valorează cât o veşnicie când e împlinit. El se răsfrânge benefic nu numai asupra persoanei, ci şi a familiei, societăţii, ţării şi poporului nostru. Să dea Dumnezeu ca asemenea gânduri să fie îmbrăţişate de cât mai mulţi preoţi şi creştini!
Suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei şi Preasfinţitului Damaschin, episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, primului pentru că a început această lucrare cu curaj, iar celui de-al doilea pentru că a continuat-o. Înaltpreasfinţitul Nifon a lucrat aici cu multă râvnă şi dragoste, ajutat fiind de preoţimea şi credincioşii judeţului Călăraşi. Activitatea sa nu a fost fără însemnătate în binecuvântatul an 1992, când mai multe iniţiative ale noastre le-am împlinit cu binecuvântarea şi lucrarea Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Şi acum, iată această pregustare a frumuseţilor de mâine, când sfinţirea acestui sfânt lăcaş va încorona opera arhitecţilor noştri bisericeşti, a maeştrilor zidari şi a celor care au lucrat catapeteasma şi candelele. Încă de pe acum se vede cât de frumos va fi terminat acest Sion al Sloboziei drept credincioase româneşti.
Să fim încredinţaţi că Dumnezeu va fi Bun şi Milostiv cu noi toţi, cu ţara noastră, cu poporul nostru, binecuvântându-ne gândurile şi iniţiativele, astfel încât toate începuturile să aibă roade frumoase. Când vă privesc acum văd ogoarele nesfârşite ale Bărăganului şi mă gândesc cum ne arată Dumnezeu cât de mult trebuie să luăm pildă din lucrul mâinilor Sale, din purtarea Sa de grijă faţă de viaţa şi hrana noastră, faţă de această „ţară a pâinii”, Ialomiţa, şi fii ei, care cu mâinile se ostenesc, plivesc şi lucrează pentru a aduce la biserică prescura, ca jertfă la Sfânta Liturghie. Să ne binecuvânteze Dumnezeu aceste lucrări!
Din toată inima şi în numele tuturor oaspeţilor din biserică, vă mulţumim pentru primire şi pentru această bucurie la care ne faceţi părtaşi astăzi şi mâine.
Bine v-am găsit sănătoşi!”
Ierarhii prezenţi s-au îndreptat apoi către Centrul Eparhial, însă pelerinajul a continuat tot timpul în cursul serii şi pe parcursul nopţii, căci credincioşii s-au rugat tot timpul la sfintele moaşte, mângâiaţi fiind de sfintele slujbe de laudă ale sfinţilor, ce se bucurau în ceruri de această atmosferă dumnezeiască, unică până acum în Slobozia.
Sfinţirea Catedralei „Înălţarea Domnului” din Slobozia
a avut loc a doua zi, pe 25 martie, cu ocazia marii sărbători a Bunei Vestiri. La ora 9,00 soborul ierarhilor, în frunte cu Preafericitul Patriah Teoctist, s-au îndreptat către Catedrala Episcopală. Credincioşii, veniţi din întreaga eparhie, erau adunaţi într-un număr parcă niciodată atât de mare şi aşteptau cu nerăbdare şi curiozitate, căci pentru mulţi ceea ce se întâmpla era cu totul nou, ei înşişi afirmând că sunt martorii unei privelişti unice. Prezente la slujbă au fost şi autorităţile de stat, între care s-a remarcat domnul Valer Dorneanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Laurenţiu Tănase, secretar de stat, precum şi toate oficialităţile locale din Ialomiţa şi Călăraşi.
Slujba sfinţirii a fost prin urmare impresionantă şi destul de greu de descris doar în cuvinte: ocolirea Catedralei, intrarea în noul lăcaş cu toată ceremonia ce se face cu această ocazie, introducerea documentului semnat de cei prezenţi etc. au fost trăite cu intensitate de toţi participanţii. Apoi, a început slujba Sfintei Liturghii arhiereşti la care au slujit toţii ierarhii prezenţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist. Ierarhii ce au slujit au fost şi anume: IPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Ilarion, mitropolitul Durostorumului, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, IPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, PS Gherasim, episcopul Râmnicului, PS Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei, PS Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, episcopul Dunării de Jos, PS Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Visarion RăşinăreanuL, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Ioachim Băcăoanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor.
Cuvântările,
rostite după citirea pericopei evanghelice, au putut fi auzite şi pe calea undelor, căci slujba a fost transmisă de către Radio România Actualităţi.
Preasfinţitul Damaschin, în calitate de gazdă, a mulţumit mai întâi Bunului Dumnezeu pentru toate realizările din ultimii ani, apoi tuturor celor prezenţi în frunte cu Prea Fericitul Patriarh, dar şi bunilor credincioşi care au fost aproape cu sufletul şi cu fapta cea bună pe tot parcursul ridicării aceste Catedrale:
„Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Onoraţi reprezentanţi ai puterii centrale şi locale de stat,
Onoraţi reprezentanţi ai Parlamentului României,
Preacucerniciile şi Preacuvioşiile Voastre,
Dragi credincioşi,
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne
bucurăm şi să ne veselim întru dânsa (Psalmi 117, 24)”
Socotesc că aceste cuvinte spuse de psalmist se potrivesc de minune cu prilejul pe care îl avem astăzi aici. În primul rând, avem cea mai mare bucurie pentru faptul că Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, cu puterea lui Dumnezeu Tatăl şi cu adumbrirea Sfântului Duh, iar acest eveniment major în iconomia mântuirii neamului omenesc noi îl cinstim în fiecare an la 25 martie şi nu numai că îl cinstim, dar îl şi retrăim. Pentru că Biserica noastră, toate evenimentele din trecutul său, nu numai le comemorează, ci le şi retrăieşte […]”
Preafericirea Voastră,
În afară de acest motiv general creştin noi, cei din Slobozia, avem şi multe alte motive pentru a ne bucura în această sfântă zi. Ne bucurăm pentru că s-a făcut sfinţirea acestei frumoase şi măreţe Catedrale, care este rodul efortului a multor oameni şi, bineînţeles, a bunăvoinţei lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a lucrat, lucrează şi va lucra prin oameni, nu împotriva acestora. Preafericirea Voastră aţi pus piatra de temelie a acestei Catedrale şi, după aceea, aţi urmărit ca aici să se înfiinţeze o episcopie, lucru care s-a întâmplat la un an după ce s-a sfinţit locul acestei Catedrale iar, apoi, totdeauna aţi urmărit să vedeţi cum se desfăşoară lucrările la aceasta. De asemenea primul episcop al acestei eparhii, Înaltpreasfinţitul Nifon, s-a îngrijit ca această Catedrală să se înalţe, atunci când iniţiatorul construirii acesteia a fost în incapacitate să continue lucrările.
Din anul 2000, ne-am adus şi noi aportul, după puterile noastre smerite şi slabe. Dar dacă acestea au fost slabe, întotdeauna am simţit rugăciunile şi ajutorul care ne-a venit, pot să spun aproape din toate părţile. Am constatat că îmi este imposibil să fac o ierarhizare a donatorilor, şi veţi vedea dacă îmi permiteţi să citesc documentul care s-a pus în sfânta masă, că ar fi fost o listă searbădă, cu nume, cu mulţumiri pentru fiecare, dar, cu toate acestea, ar fi rămas atâtea nespuse şi ar fi fost atâţia care s-ar fi socotit nedreptăţiţi pentru că nu au fost amintiţi. Pentru aceea mulţumirile se adresează tuturor celor care ne-au ajutat într-un fel sau altul. Desigur că voi face şi astfel de mulţumiri, dar aş dori, mai înainte să dau citire acestui document.”
Apoi Preasfinţitul Damaschin a dat citire documentului ce s-a scris cu această ocazie, în care erau menţionaţi toţi cei care au contribuit, mai mult sau mai puţin, la realizarea acestui sfânt şi monumental lăcaş:
Hrisov
„Cu vrerea Tatălui, cu binecuvântarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a construit această Catedrală Episcopală cu hramul „Înălţarea Domnului”, după proiectul Arhitectului Voicu Florea, între anii 1994-2004. Slujba de punere a pietrei de temelie s-a săvârşit de Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe data de 15 iulie 1992, la iniţiativa Domnului Ilie Alexandru, care a suportat toate cheltuielile până în 1994 şi parţial până în 1996. Restul s-a suportat de Episcopie până în 2004, cu contribuţia clerului, credincioşilor şi sprijinul Statului, din care de la Guvernul României 500 milioane lei în 1998, 3 miliarde lei în 1999, 2 miliarde lei în 2000, 7 miliarde lei în 2003, total – 12.500.000.000 lei şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte 100 milioane lei în 1995, 120 milioane lei în 1996, 115 milioane lei în 1997, 245 milioane lei în 1998, 50 milioane lei în 2000, 250 milioane lei în 2001, 500 milioane lei în 2003, total – 1.380.000.000 lei.
Alte donaţii au mai fost din partea Băncii Comerciale Române – 950 milioane lei, C.E.C.- 70 milioane lei, Banc Post – 30 milioane lei, SC Agromixtă Ograda – 55 milioane lei, Loteria Naţională – 40 milioane lei, Adicom Urziceni – 55 milioane lei, parohii din cuprinsul Eparhiei – 361.540.000 lei şi de la credincioşi - 134.500.000 lei, precum şi donaţii în materiale de construcţie de la Ceres Balaciu, Romcif Fieni, Ocolul Silvic Vlădeni, ş.a., în valoare totală de 340.200.000 lei şi diverse donaţii – 2.205.800.000 lei. Prin urmare, costurile pentru Catedrală şi Clopotniţă se ridică la suma de 33.010.000.000 lei, din care: 12.500.000.000 lei de la Guvern, 1.380.000.000 de la S.S.C., 361.540.000 lei de la parohii, 2.205.800.000 lei – donaţii diverse şi 16.362.600.000 lei din fonduri proprii. Lucrările de construcţie au fost executate de firma Hermes din Slobozia până la cota + 6 m, continuate şi finalizate de S.C. Constrif SA din Slobozia, în timpul păstoririi PP.SS. Nifon Mihăiţă (1994-1999) şi Damaschin Coravu. Pictarea icoanelor catapetesmei a fost donată de S.C.Orion `92 S.A. din Slobozia, în valoare de 300.000.000 lei. Slujba de sfinţire a avut loc pe data de 25 martie 2004 şi a fost săvârşită de Prea Fericitul TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi români şi străini.
Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”
După citirea documentului, Preasfinţitul Damaschin a mulţumit călduros, atât din partea sa precum şi a preoţilor şi credincioşilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru grija şi dragostea cu care Prea Fericitul Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut în vedere construcţia acestei Catedrale şi pentru impulsul înţelept dat de timpuriu în acest scop, când Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor nu era încă înfiinţată, dar şi tuturor ierarhilor care au venit să participe la acest frumos şi unic moment duhovnicesc de până acum în viaţa Bărăganului, şi anume sfinţirea unei Catedrale Episcopale. Un cuvânt de mulţumire special a fost adresat şi Înaltpreasfinţitului Ilarion, mitropolitul Durostorumului, Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitului Casian, episcopul Dunării de Jos, pentru delicateţea cu care au contribuit la frumuseţea acestui eveniment, prin aducerea spre cinstire a sfintelor moaşte aflate în eparhiile lor credincioşilor veniţi să se închine în noul lăcaş, ba chiar prin oferirea în dar Catedralei Episcopale din Slobozia a unor părţi din acestea:
„Preafericirea Voastră,
Permiteţi-mi acum ca să vă aduc în primul rând smerite şi călduroase mulţumiri Preafericirii Voastre, pentru grija pe care aţi purtat-o până acum şi pentru prezenţa şi săvârşirea sfinţirii acestei catedrale. De asemenea, doresc să mulţumesc tuturor celorlalţi înalţi ierarhi, părinţilor mitropoliţi, episcopi eparhioţi, Preasfinţiţilor episcopi şi arhierei vicari, clerului din eparhia noastră şi celorlalţi care se află aici, să aduc mulţumiri reprezentanţilor guvernului României, a autorităţilor locale de stat care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit întotdeauna şi nu numai financiar, dar şi cu sprijinul organizatoric, pentru ca această catedrală să se afle într-un spaţiu adecvat, frumos şi care sper ca în curând să fie bine amenajat, pentru a-şi arăta toată splendoarea sa. Avem încredinţarea aceasta. Doresc să amintesc aici aportul deosebit al Preasfinţitului Casian, care a binevoit ca, împreună cu clerul şi credincioşii, să vină cu moaştele sfântului apostol Andrei, apostolul Domnului, cel întâi chemat la propovăduire, pentru a se închina şi credincioşii din această eparhie şi a tuturor celorlalţi care se află din altă parte. De asemenea, doresc să mulţumesc într-un chip cu totul deosebit Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, pentru că Înaltpreasfinţia Sa nu numai că a transmis sfinte moaşte aici pentru a se închina pelerinilor, dar părţi din aceste sfinte moaşte vor rămâne aici pentru totdeauna, a sfinţilor de la Niculiţel şi a sfinţilor Epictet şi Astion de la Murighiol, din judeţul Tulcea.
Doresc să mulţumesc Înaltpreasfinţitului mitropolit Ilarion, care a binevoit să vină cu sfintele moaşte ale sfântului Dasios, un sfânt martir de la începutul secolului al IV-lea, tot la fel pentru a putea să fie cinstite şi de credincioşii acestei eparhii. Înaltpreasfinţia Sa a dorit ca să ne dea şi din sfintele moaşte, însă întrucât acestea, care s-au aflat peste o mie de ani, din anul 579 la Ancona, în Italia, au fost returnate şi sigilate într-un tub de sticlă care nu poate să fie spart pentru a se putea lua din ele. Îi mulţumesc Înaltpreasfinţiei sale pentru acest dar nepreţuit, îl asigurăm de dragostea noastră, îl asigurăm de buna convieţuire şi buna conlucrare a eparhiilor noastre, care sunt apropiate, ne desparte doar Dunărea, însă Dunărea nu este un mijloc de despărţire, ci este de unire, de trecere dintr-o parte în cealaltă a valorilor celor două popoare, român şi bulgar.”
Luând cuvântul, vizibil emoţionat Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a răspuns:
„Iubite Preasfinţite Părinte Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor,
„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”
Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi,
Onoraţi reprezentanţi ai autorităţilor de stat centrale şi locale,
Iubiţi părinţi şi fraţi, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Am trăit astăzi momente de adâncă şi sfântă emoţie, asemenea celor trei sfinţi apostoli care s-au învrednicit de vederea Luminii celei neînserate de pe Muntele Tabor. Sfinţirea acestei frumoase catedrale episcopale, a cărei construire a început în urmă cu doisprezece ani, ca lăcaş al prezenţei şi iubirii lui Dumnezeu, vine ca rod al credinţei şi al dorinţei credincioşilor din această „câmpie a pâinii” de a li se organiza şi stabili de către Sfântul Sinod o sfântă episcopie pentru judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, cu reşedinţa în acest frumos oraş, Slobozia. Prin slujba sfinţirii şi cea a dumnezeieştii Liturghii, unii dintre noi s-au învrednicit să vadă cu ochii credinţei lumina cea veşnică. Trăind, aşadar, bucuria zilei de astăzi şi admirând mai mult acum, decât aseară, această revărsare de lumină şi frumuseţe a melodiilor liturgice, putem cânta şi noi: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a ajutat să desăvârşim astăzi această catedrală prin târnosirea ei şi săvârşirea Sfintei Liturghii, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ideea înălţării ei în acest generos parc a răsărit din inima şi credinţa localnicilor stăpâniţi de însemnătatea izvoarelor dătătoare de viaţă veşnică, cum sunt sfintele noastre lăcaşuri de închinare. Pentru aceasta am rugat pe Bunul Dumnezeu să răsplătească eforturile tuturor celor ce au gândit, au contribuit şi au ostenit la zidirea acestei adevărate opere de artă, atât de importantă pentru viaţa duhovnicească a acestei eparhii.
Sunt nespus de recunoscător Bunului Dumnezeu. Rar se întâmplă în viaţă ca atunci când începi, iniţiezi ceva, să te bucuri să vezi şi începutul încoronat. Dar iată, astăzi, l-am văzut cu toţii. Aşa cum fraţii părinţi care îşi desfăşoară misiunea lor de-a lungul şi de-a latul Bărăganului cunosc, ca şi credincioşii lor, mai bine darurile pământului, binefacerea lui, dar şi iubirea şi dăruirea plugarilor, tot aşa şi noi, fraţi şi surori în Domnul, în ogorul Sfintei noastre Biserici trebuie să lucrăm cu nădejde sfântă, întotdeauna, pentru că lucrând astfel, precum plugarul se bucură de roadele sale, tot aşa şi noi ne vom bucura. Vremurile sunt extrem de favorabile muncii noastre, iar societatea noastră, părinţi şi fraţi în Domnul, ne cere foarte mult: Cuvântul lui Dumnezeu, faptă întrupată în conduita noastră de slujitori ai altarului şi dăruire pentru Biserică. În viaţa neamului nostru Biserica a avut un rol nu numai în calitatea ei de păstrătoare a tezaurului de credinţă, dar şi în calitatea ei de a fi cea care a transmis adevărul dumnezeiesc prin arta arhitecturii, prin arta picturii, prin arta cuvântului.
Începând, deci, cu iniţiatorii, dintre care amintim pe Ilie Alexandru, căruia i s-au adăugat energicul episcop Nifon, osârduitorul actual episcop Damaschin şi toţi meşterii şi lucrătorii , cu toţii au împletit efortul fizic cu cel al sufletului, au săpat adânc, au pus temelii de nădejde, au aşezat cărămidă peste cărămidă, au arcuit atât de măiestrit bolţile şi au înălţat turlele spre albastrul cerurilor, după proiectul alcătuit de viziunea arhitectului Florea Voicu. Iată cum se întrupează ideea de rugăciune îndreptată pururi spre Dumnezeu, Cel necuprins cu mintea noastră, pe care acum îl simţim că este cu noi, dăruindu-ne „apa cea vie” (Ioan 4,11), Trupul şi Sângele Său, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Frumoasele şi preţioasele candelabre, care simbolizează bolta nemărginită a planetei noastre cu strălucita luminătorilor ei, cât şi odoarele de pe Sfânta Masă, din materiale preţioase şi de o rară frumuseţe artistică, au fost aduse din Grecia, după cum ne-a spus Preasfinţitul Episcop Damaschin, pe cheltuiala bunilor credincioşi. Iată, iubiţi părinţi şi fraţi creştini, cum împlineşte Dumnezeu cererile potrivit dorinţelor noastre când îl rugăm cu credinţă, cu evlavie şi cu dragoste. Să continuăm a păstra această credinţă şi această evlavie în sufletele noastre spre a sluji cu mai multă putere sfânta noastră Biserică şi a ne iubi şi mai mult sedmenii, binefăcătorii şi chiar pe vrăşmaşii noştri. Acestea sunt adevăratele noastre valori de care are astăzi nevoie lumea întreagă şi fiecare credincios în parte.
Iubiţi părinţi slujitori şi fraţi în Domnul, am ascultat cu atenţie cuvântul atât de bogat şi cuprinzător al Preasfinţitului episcop Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la însemnătatea zilei de astăzi, la prezenţa noastră, a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, la sfinţirea catedralei acestei episcopii, precum şi la vrednicia celor ce au început-o şi au lucrat la ea. Într-adevăr, se cade să cinstim după cuviinţă, potrivit responsabilităţii noastre, munca uriaşă care s-a depus la înălţarea acestei catedrale, aşezată într-un loc frumos, în acest parc, unde va fi admirată de către toţi trecătorii,. Sunt nespus de recunoscător Bunului Dumnezeu pentru milostivirea şi ajutorul Său, pe care ni le dăruieşte din belşug când ne punem nădejdea în El. Rar se întâmplă în viaţă ca atunci când iniţiezi o lucrare, mai ales când pui temelia unei eparhii şi a catedralei ei de aşa dimensiuni, să te bucuri să vezi împlinirea începutului cu o strălucire ca cea pe care o trăim. Repet cu smerenie că lui Dumnezeu I se cuvine toată lăuda.
Aşa cum preacucernicii părinţi de la parohii, care îşi desfăşoară misiunea lor pastorală de-a lungul şi de-a latul acestei nesfârşite câmpii ce poartă numele de „Bărăgan” , cunosc binefacerile pământului, dărnicia brazdei lui, cerând în schimb doar ostenelile şi hărnicia plugarilor acestor locuri, tot astfel şi noi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, se cuvine să lucrăm ogorul sfintei noastre Biserici cu iubire, cu vrednicie şi cu nădejde sfântă. Lucrând astfel, precum plugarul se bucură de roadele strădaniilor sale şi noi ne vom bucura de mângâiere sufletească de la Dumnezeu. Vremurile sunt extrem de prielnice lucrării noastre, iubiţi părinţi şi fraţi în Domnul,dar nu în sensul primirii de ajutoare sau favoruri din partea cuiva, ci în înţelesul că atât credincioşii cât şi societatea cer de la noi o lucrare mai bogată, mai desăvârşită. Să facem în aşa fel, încât cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl semănăm în inimile enoriaşilor, să se adeverească în faptele noastre, în conduita noastră de slujitori ai altarului, chemaţi să slujim Biserica lui Hristos după pilda Sa. În viaţa neamului nostru, Biserica Ortodoxă, în calitatea ei de păstrătoare a tezaurului de credinţă, a transmis adevărul dumnezeiesc nu numai prin cuvântul scris şi vorbit, ci l-a însoţit neîncetat cu predica faptelor.
Românii au înţeles din moşi-strămoşi acest adevăr când şi-au făcut biserici. De aceea, mesajul acestei Catedrale, când o priveşti, cum ne-a apărut aseară când am venit noi, este extraordinar de încurajator, căci mărturiseşte viabilitatea Bisericii, lumina Bisericii, ştiinţa Bisericii, arta Bisericii, prevederea Bisericii. Nu numai arhitecţii, specialiştii selecţionaţi extraordinar, cum de altfel se cred de a fi, pot să construiască opere de artă. Iată aici, arhitectul Bisericii, pictorii Bisericii, călugăriţele care lucrează în atelierele lor veşminte preoţeşti şi celelalte odoare toate, Biserica le are şi în zilele noastre cu prisosinţă. Cei care doresc, arhitecţi, scriitori, poeţi, toţi sunt bineveniţi, dar Biserica are arhitecţii ei şi poate lucra cu arhitecţii ei catedrala patriarhiei noastre care, zilele acestea este în discuţii atât de fierbinţi şi de multe ori pătimaşe şi nedrepte faţă de această instituţie sfântă a noastră care este Biserica Ortodoxă Română pe care Eminescu a numit-o „mama spirituală a poporului român”.
Este o impietate să spună cineva că Biserica este lipsită de oameni de ştiinţă, sau că Biserica este izolată, sau că Biserica nu are spirit de dialog. Ea are iniţiativa, dimpotrivă. Ea se găseşte cu braţele deschise întotdeauna spre cultură şi spre lume şi-i călăuzeşte pe slujitorii ei neabătut pe drumul dialogului cu societatea. Biserica călăuzeşte şi lucrarea marilor înţelepţi, duhovnici şi teologi, prin ştiinţa ei, prin grija ei, prin arta, dar, cum a am spus, mai ales prin vrednicia slujitorilor sfintelor altare, noastră îşi aduce permanent contribuţia ei în lume.
De aceea, Vă felicităm Preasfinţite Părinte Episcop Damaschin şi pe Înaltpreasfinţitul Nifon, cei doi ierarhi care, cu deosebită isteţime şi implicare roditoare, aţi făcut mare misiune amândoi aici, în locul acesta uitat de atâtea ori. S-au adeverit aici cuvintele spuse odinioară de Patriarhul Iacov, care, obosit fiind de călătorie, şi-a aşezat capul pe o piatră şi, văzându-L pe Dumnezeu în capul unei scări care atingea cerul şi pe care se suiau şi se pogorau îngeri, a zis: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta, şi eu n’am ştiut-0! Şi s’a’nspăimântat şi a zis: Cât de înfricoşător este locul acesta!; el nu-i altceva decât cala lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!” (Facere 28,16-17). Aşa am zis noi când am pus piatra de temelie: „Aici este lăcaşul lui Dumnezeu” şi, iată, îl vedem acum aievea lăcaşul lui Dumnezeu şi auzim cuvântul lui Dumnezeu şi iată sfinţirea acestui lăcaş au venit sfinte moaşte din adâncul istoriei noastre, sfinţi precum cei din sudul Dunării sau din Dobrogea noastră, care ocrotesc pământul acesta românesc şi părinţi din întreaga ţară, au venit astfel Înaltpreasfinţitul Ilarion, mitropolit de Durostorum, care a adus cu sine moaştele sfântului Dasios de Durostorum. Din Dobrogea străbună, Înaltpreasfinţitul Teodosie,arhiepiscopul Tomisului, care a oferit Preasfinţitului Damaschin părţi din moaştele sfinţilor martiri de la Niculiţel: Zoticos, Atalos, Kamatis şi Filipos, iar din Episcopia Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian a adus moaşte ale sfântului apostol Andrei, părintele nostru spiritual şi ocrotitorul fiilor şi fiicelor pământului nostru românesc.
Am venit aici, deci, să încoronăm această lucrare prin slujba de sfinţire pe care am săvârşit-o astăzi. O catedrală sau o biserică, ca lăcaş al lui Dumnezeu, poartă mesajul nemuririi noastre fraţii mei, este simbolul veşniciei poporului român. În amintirea mea dăinuie stăruitor imaginea credincioşilor prezenţi şi a lacrimilor iniţiatorului punerii pietrei de temelie, Dl.Ilie Alexandru, care ruga pe cetăţenii săi să ajute biserica atunci când el nu va mai putea. De aici înainte, în lăcaşul acesta pâinea şi vinul, roada câmpiei şi a butucului de viţă, pe care le muncesc bunii creştini spre rodire, se transformă, prin rugăciunile părintelui slujitor şi prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, din care se vor împărtăşi toţi credincioşii spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Amin”
Apoi adresându-se direct Chiriarhului locului, Preasfinţitului Părinte Damaschin, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a oferit acestuia un frumos dar din partea Patriarhiei Române pentru noua Catedrală, simbol al comuniunii desăvârşite a episcopului, preoţilor şi credincioşilor:
„Iubite Preasfinţite Părinte şi frate Damaschin
Vă dăruim din partea Sfintei Patriarhii un set de sfinte vase liturgice pentru Catedrala Episcopală: potir şi disc, din care vă veţi împărtăşi, dar veţi şi împărtăşi clerul şi credincioşii din izvorul nemuririi. Vă mai oferim şi un rând de veşminte arhiereşti, ştiind că slujiţi des Sfânta Liturghie oriunde fiii duhovniceşti vă aşteaptă, glăsuind cu bucurie, după primirea Cuminecăturii: Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Primirea acestui duhovnicesc cadou a impresionat foarte mult slujitorii şi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Vasele oferite au intrat în patrimoniul Catedralei Episcopale, fiind prima donaţie de acest fel făcută noului lăcaş. Urmând a fi folosite cu ocazia slujbelor ce se vor săvârşi aici.
În continuarea acestui moment, domnul primar al municipiului Slobozia, Gabriel Ionaşcu, a înmânat Preafericitului părinte Teoctist medalia de argint, anume realizată pentru acest eveniment al sfinţirii Catedralei Episcopale din Slobozia, moment ce a devenit astfel o data importantă nu numai pentru Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, dar care va jalona pe viitor şi istoria oraşului Slobozia.
După încheierea Sfintei Liturghii, ierarhii şi oficialităţile s-au îndreptat către Centrul Eparhial.
Catedrala a rămas deschisă apoi pentru toţi cei care, după ce se închinau afară la sfintele moaşte, intrau şi se închinau şi în Sfântul Altar sărutând Sfânta Masă şi Sfânta Cruce, dând slavă lui Dumnezeu pentru că au putut participa la acest eveniment duhovnicesc unic în viaţa multora.
Continuarea programului oficial,
a constat într-o agapă oferită de Preasfinţitul Damaschin oaspeţilor prezenţi atât la Centrul Eparhial, cât şi la Restaurantul Select. Înalţii ierarhii şi oficialii de stat au venit la Centrul Eparhial, unde majoritatea fuseseră cazaţi în noaptea precedentă. Aici Preafericitul Părinte Teoctist a fost întâmpinat de P.P.C.C. consilieri şi protopopi cărora li se oferise în timpul Sfintei Liturghii distincţia Crucea patriarhală, dar şi de angajaţi ai Episcopiei ce au primit binecuvântarea patriarhului României.
După rostirea rugăciunii, oaspeţii au servit prânzul în sala de recepţii a Centrului Eparhial. La sfârşitul mesei, domnul primar al oraşului Slobozia, Gabriel Ionaşcu, a oferit tuturor ierarhilor prezenţi şi tuturor autorităţilor de stat, ce au avut în frunte pe domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, o medalie jubiliară de argint ce marca data şi evenimentul istoric pentru oraşul Slobozia.
Ulterior au luat cuvântul Preafericitul Teoctist care a mulţumit Preasfinţitului Damaschin pentru primirea deosebită de care s-a bucurat la Centrul eparhial din Slobozia împreună cu ceilalţi membrii al Sfântului Sinod şi a felicitat pentru eforturile care au făcut ca acest moment istoric şi duhovnicesc să se desfăşoare impecabil., Înfiinţarea Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a fost, a apreciat Preafericirea sa : „unul dintre cele cel mai mari succese din perioada arhipăstoriei sale ca patriarh, prin dragostea cu care s-a primit această idee de credincioşii şi autorităţile din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi şi prin întreaga infrastructură care a fost pusă la dispoziţie la momentul acela. Sediul Centrului Eparhial este unul în care oricând se pot primi vizite la un înalt nivel, iar sfinţirea frumoasei Catedrale Episcopale de astăzi consfinţeşte efortul duhovnicesc depus de Preasfinţitul Damaschin, de preoţii şi credincioşii din Bărăgan, şi dragostea pe care o au aceştia faţă de Biserică”.
Ulterior a luat cuvântul şi Înaltpreasfinţitul Daniel, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a declarat că a fost impresionat de mulţimea credincioşilor prezenţi la slujbă, de pietatea lor şi a lăudat vrednicia credincioşilor din Eparhia noastră, care prin construcţia acestei catedrale au dovedit că se înscriu într-o veche tradiţie a voievozilor români, ce pe timp de pace construiau lăcaşuri sfinte, biserici, catedrale şi mânăstiri, încheind: „Această nouă Catedrală este simbolul libertăţii în oraşul libertăţii, Slobozia. Prin construcţia ei credincioşii de aici au dovedit că sunt neam de voievozi!”. Au mai vorbit apoi şi alţi ierarhi, care au mulţumit Preasfinţitului Damaschin pentru invitaţia ce li s-a făcut şi pentru frumoasa primire, remarcându-se în acest sens Preasfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului, singurul ierarh dintre cei prezenţi născut în judeţul Ialomiţa.
După ce s-a rostit rugăciunea de la sfârşitul mesei, ierarhii au mulţumit încă o dată la plecare Preasfinţitului Damaschin, urându-i în continuare rodnică şi frumoasă arhipăstorie.
Delegaţia oficială a Patriarhiei Române în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist a fost condusă apoi de Preasfinţitul Părinte Damaschin până la ieşirea din oraşul Slobozia.
Importanţa
acestui eveniment bisericesc este, în primul rând, istorică, căci niciodată nu a fost ridicată o biserică cu destinaţia de Catedrală în Bărăgan, până acum. Apoi, prin impresionanta slujbă de sfinţire, la care au participat, în mod simbolic, doisprezece ierarhi invitaţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist, „credincioşilor Eparhiei, aşa cum spunea într-un interviu recent Preasfinţitul Damaschin, li s-a deschis o nouă fereastră către cer, în care se vor săvârşi Sfintele Taine şi celelalte slujbe bisericeşti şi se vor înălţa rugăciuni către Dumnezeu pentru binele lor, al ţării şi al tuturor oamenilor.”
Dincolo de însemnătatea la nivel de eparhie a Catedralei din Slobozia, mai există o serie de elemente care o fac unică: este prima şi cea mai nouă Catedrală Episcopală finalizată din ţară, după anul 1989, şi cea mai mare de până acum, aici găsindu-se părţi din moaştele sfinţilor Dasie, Epictet şi Astion şi a sfinţilor de la Niculiţel, ce au fost aduse aici spre închinare şi apoi au rămas ca daruri din partea celorlalte eparhii vecine.
Dar trecând dincolo de aceste aspecte, ceea ce s-a reuşit prin acest eveniment a fost nu numai recuperarea unei dimensiuni spirituale a unui loc ci, mai mult, convertirea sau schimbarea mentalităţii unei comunităţi. Căci impresionanta sfinţire a Catedralei din Slobozia şi pelerinajul pentru închinare la sfintele moaşte au fost trăite cu intensitate de credincioşii din eparhie şi din Slobozia. Mulţi dintre ei au înţeles abia acum munca duhovnicească permanentă făcută de preoţi şi de fraţii lor întru credinţă de a susţine şi face eforturi pentru împlinirea unor asemenea realizări care vor dura peste veacuri.
Iar acest mod de înţelegere a lucrurilor este un semn că scopul pentru care a fost gândită şi construită această minunată şi unică Catedrala, deja a început să dea roade! (Valentin ILIE)
în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
SFINŢIREA CATEDRALEI EPISCOPALE
„ÎNĂLŢAREA DOMNULUI” DIN SLOBOZIA
În urma cu doisprezece ani, mai exact în data de 15 iulie 1992, în oraşul Slobozia se sfinţea locul unei viitoare mari biserici. Punerea pietrei de temelie era făcută de către Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia, în prezenţa preoţilor şi a unui număr destul de mare de credincioşi, care veniseră să asiste la slujba de sfinţire.
La vremea respectivă evenimentul era remarcabil din mai multe motive. Era, în primul rând, un lucru inedit pentru mulţi participanţi, pentru că de multă vreme construcţia unei biserici nu mai fusese posibilă în Slobozia. Exista aici doar o fostă mânăstire transformată în biserică parohială şi o capelă de cimitir ce fusese mărită. Erau singurele lăcaşuri de cult unde preoţii săvârşeau serviciile religioase şi credincioşii puteau să participe la slujbe. Practic, de când fusese transformată în oraş, mica aşezare care potrivit tradiţiei îşi datorează existenţa marelui voievod Matei Basarab, nu avea o biserică nouă. Semnificativ apoi, punerea pietrei de temelie se făcea de însuşi Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului.
Dar, trecând dincolo de aceste raţiuni de ordin practic, evenimentul mai avea un simbolism profund: tradiţia creştină de a construi o biserică, care prin natura ei întăreşte comunitatea şi o leagă de aşezare, era în sfârşit pusă în aplicare şi aici la Slobozia, după o lungă perioada de timp. Şi, deşi mai era mult până să fie împlinită această năzuinţă, prezenţa patriarhului ţării şi a credincioşilor de aici, era o garanţie că, pentru prima oară de la întemeierea oraşului, se încerca recuperarea unei dimensiuni ce până atunci nu existase sau fusese uitată în Slobozia, se încerca mai exact o re-întemeiere spirituală a acestei aşezări. Nu era vorba încă de o „Catedrală”, adică de un lăcaş în care să slujească un episcop, dar dimensiunile au fost gândite de la început monumentale, pentru că şi scopul duhovnicesc urmărit era unul foarte înalt.
Începutul a fost mai greu, dar înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu scaunul la Slobozia, la un an după punerea pietrei de temelie, a făcut ca lucrurile să continue în mod firesc. Noua biserică a căpătat destinaţia de Catedrală, iar proiectul ei a fost astfel regândit: ca orice Catedrală ea avea să fie şi un simbol al prestanţei oraşului. Realizarea ei s-a făcut însă prin eforturi mari: primul episcop al noii episcopii, Preasfinţitul Nifon Mihăiţă (1994-1999) a acordat o atenţie mare construcţiei Catedralei, iar ulterior Preasfinţitul Damaschin Coravu a continuat şi a finalizat, într-un ritm susţinut, lucrările de construcţie ale acesteia, adăugând şi o serie de funcţionalităţi noi lăcaşului iniţial, prin amenajarea unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, la subsolul Catedralei, ce a fost sfinţit la 6 decembrie 2004. Lucrările la Catedrala Episcopală ”Înălţarea Domnului” au fost astfel încheiate în anul 2003. Construcţia rezultată are dimensiuni monumentale (înălţimea 37 m, lungimea 45 m, lăţimea 24 m şi 33 m la abside, suprafaţa totală 850 mp), fiind prima şi cea mai mare construcţie eclesială din ţară, finalizată după căderea comunismului.
Începerea lucrărilor de pictură însă, care vor dura mai mulţi ani dat fiind suprafaţa foarte mare a catedralei (aproximativ 7000 mp de pictură), precum şi necesitatea funcţionării unui nou lăcaş de cult pentru nevoile credincioşilor, au fost raţiuni care au făcut ca sfinţirea Catedralei Episcopale, să aibă loc pe data de 25 martie 2004, de sărbătoarea Bunei Vestiri.
Sfintele Moaşte aduse cu ocazia sfinţirii,
de la catedralele sau mânăstirile din eparhiile vecine au fost element important în iconomia sfinţirii noii Catedrale Episcopale, de care Preasfinţitul Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a îngrijit din vreme, stabilind organizarea unui pelerinaj al credincioşilor, căci, pe lângă faptul că sfinţirea unei Catedrale Episcopale este un eveniment istoric pentru o comunitate, ea are, în primul rând, o mare importanţă duhovnicească. Astfel, prin bunăvoinţa IPS Ilarion, mitropolitul Durostorumului, au fost aduse moaştelor sfântului Dasie de la Silistra, din arhiepiscopia Tomisului, arhipăstorită de IPS Teodosie, au sosit moaştelor sfinţilor Epictet şi Astion de la Murighiol, precum şi moaştele sfinţilor mucenici de la Niculiţel: Zotikos, Atalos, Filipos şi Kamasis, iar, de la catedrala din Galaţi, Preasfinţitul Casian, episcopul Dunării de Jos, a sosit într-o procesiune impresionantă de preoţi şi credincioşi cu moaştele sfântului apostol Andrei cel Întâi Chemat, apostolul românilor.
Miercuri, 24 martie,
a început sărbătoarea sfinţirii Marii Catedrale. Încă de dimineaţă credincioşii s-au adunat pentru a primi moaştele sfântului apostol Andrei de la Galaţi, ce porniseră de acolo în procesiune, după ce toate cele necesare sfinţirii fuseseră pregătite în detaliu, sub supravegherea directă a Preasfinţitului Damaschin.
În jurul orelor 12,00 la graniţa eparhiei noastre au sosit moaştele sfântului apostol Andrei, însoţite de un sobor de preoţi ce avea în frunte pe Preasfinţitul Casian, episcopul Dunării de Jos. Primirea lor a fost făcută de preoţii din Protoieria Slobozia în frunte cu Preasfinţitul Damaschin şi de credincioşii din parohiile apropiate, ce au dorit să se bucure de trecerea prin mijlocul localităţilor lor a primului apostol a lui Hristos. La ora 13,00 racla cu sfintele moaşte a sosit în faţa Catedralei, fiind aşezată pe un baldachin special amenajat adus de la Galaţi, astfel că mult aşteptatul pelerinaj a început.
Momentul acesta a fost de-a dreptul simbolic şi plin de bucurie duhovnicească. Primul apostol al lui Hristos era şi de această dată primul venit la sfinţirea Catedralei din Slobozia. După ascultarea cuvântului Preasfinţitului Damaschin şi a Preasfinţitului Casian, numeroşii credincioşi adunaţi au început să se închine la moaştele sfântului apostol Andrei.
La scurtă vreme a sosit şi delegaţia Mitropoliei Durostorumului, având în frunte pe venerabilul mitropolit Ilarion, care a adus spre închinare moaştele sfântului Dasios. Primirea oaspeţilor bulgari s-a făcut la Catedrala Episcopală, după ce au fost întâmpinaţi la intrarea în Slobozia de Preasfinţitul Damaschin. După depunerea sfintelor moaşte pe baldachin, alături de relicvele sfântului apostol Andrei, cei doi Chiriarhi, păstori ai celor două eparhii învecinate, de o parte şi de alta a Dunării, au intrat în Catedrală. Apoi, ajunşi pe solee, Preasfinţitul Damaschin a rostit o cuvântare de bun venit, către mitropolitul Ilarion:
„Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu deosebită bucurie Vă întâmpinăm în faţa Catedralei Înălţarea Domnului din Slobozia, o catedrală ridicată în ultimii doisprezece ani. Piatra de temelie s-a pus de către Preafericitul Patriarh Teoctist, în anul 1992 şi începând din anul 1993, până în prezent, au avut loc lucrări de ridicare şi amenajare a acestei sfinte catedrale. Mâine, când întreaga creştinătate şi, îndeosebi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire a sfântului arhanghel Gavriil către Maica Domnului, avem deosebita bucurie să sfinţim această catedrală.
Bucuria noastră este deosebită datorită faptului că vă avem prezent pe Înaltpreasfinţia Voastră, pentru că eparhiile noastre sunt vecine şi surori şi, de asemenea, dorim să Vă mulţumim, Înaltpreasfinţia Voastră, şi pentru darul nepreţuit pe care l-aţi adus şi anume moaştele sfântului Dasios. Sfântul mucenic Dasios, care a fost martirizat la începutul secolului al patrulea la Durostorum este, putem să spunem, un sfânt comun al nostru, pentru că toţi sfinţii sunt comuni întregii Biserici Ortodoxe şi Bisericii Creştine, dar pentru noi, care suntem aproape, doar Dunărea ne desparte, acest sfânt este un mărturisitor comun al acestei regiuni.
Doresc să mulţumesc şi Preafericitului Maxim, patriarhul Bisericii din Bulgaria, că a acceptat ca moaştele sfântului Dasios să fie aduse şi în România, la Slobozia.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să răsplătească această dragoste a Înaltpreasfinţiei Voastre către eparhia noastră şi vă asigurăm de aceeaşi dragoste pe care o nutrim faţă de Înaltpreasfinţia Voastră şi faţă de poporul frate bulgar.
Vă mulţumim pentru prezenţă şi pentru darul nepreţuit pe care l-aţi adus” .
Cuvântul a fost luat apoi de Înaltpreasfinţitul Ilarion care, cu înfăţişarea sa ascetică, a impresionat credincioşii ce s-au adunat să-i asculte cuvintele sale calde. Deşi rostite în bulgară şi traduse ulterior în română, ele impresionau prin tonalitatea lor calmă şi părintească:
Preasfinţia Voastră, Preacucernici părinţi, fraţi şi surori
Mă simt deosebit de bucuros şi fericit că am avut ocazia să particip la această mare sărbătoare a sfinţirii acestei măreţe Catedrale. Venim cu deosebită bucurie şi cu binecuvântarea sfântului mucenic Dasios şi vă mulţumim deosebit pentru invitaţia frăţească. Mă bucur totodată că mâine va participa Preafericirea Sa, Patriarhul Teoctist, împreună cu alţi înalţi ierarhi.
Din toată inima mulţumesc Preasfinţitului episcop Damaschin şi preacucernicului popor creştin care ne-a întâmpinat cu această ocazie.
Mă bucur cu bucuria pe care a avut-o Născătoarea de Dumnezeu când a fost întâmpinată de arhanghelul Gavriil. Bucuria pe care a primit-o şi a sfinţit-o din partea arhanghelului Gavriil să fie şi bucuria dumneavoastră, a întregului popor creştin român din eparhia dumneavoastră, a întregului popor creştin român care slăveşte cu deosebită cucernicie întreaga creştinătate ortodoxă.
Mă simt fericit că eparhia noastră este în bună vecinătate cu eparhia dumneavoastră şi să fiu în continuare, în bucurie duhovnicească, împreună cu Preasfinţia Voastră. Din toată inima vă doresc ca Dumnezeu să vă dăruiască viaţă lungă şi să fim în continuare în plină colaborare duhovnicească şi toate acestea să fie spre slava lui Dumnezeu, iar această mare, imensă catedrală care este în faţa mea, să fie fericire pentru credinţa voastră.
Harul lui Dumnezeu să fie peste toţi creştinii care sunt de faţă, spre slava lui Dumnezeu. Amin”.
Părţi din unele moaşte, precum cele ale sfântului Dasios, soldatul daco-roman ce a pătimit pentru Hristos în anul 304, sau ale sfinţilor Epictet şi Astion, precum şi cele ale sfinţilor de la Niculiţel, au rămas definitiv la Catedrala din Slobozia, fiind expuse pentru închinare permanent de atunci înainte.
Treptat, credincioşii au început să se adune în număr din ce în ce mai mare la închinare, în timp ce în Catedrală răsunau imnurile de laudă ale sfinţilor, ce au dorit, prin voinţa lui Dumnezeu, să fie prezenţi la acest moment atât de important pentru Slobozia şi pentru întreaga eparhie. Mulţimea ce dorea să sărute moaştele sfinţilor a devenit din ce în ce mai mare, iar atmosfera era de-a dreptul emoţionantă. Natura însăşi părea că se bucură şi soarele mângâia cu razele sale primăvăratice pelerinii ce aşteptau cu pioşenie şi răbdare întâlnirea cu moaştele sfinţilor.
Sosirea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
a avut loc la ora 17,00. Episcopii sosiţi deja la Centrul Eparhial s-au îndreptat către Catedrală, în timp ce Preasfinţitul Părinte Damaschin a mers să întâmpine pe Preafericitul Părinte Teoctist. Alături de patriarhul României au sosit şi Înaltpreasfinţitul Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului şi Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înalta delegaţie îndreptându-se, după ceremonia primirii, către Catedrala, unde aveau să fie întâmpinaţi şi de autorităţile locale.
Dangătul clopotelor anunţa venirea înaltului sobor, în frunte cu patriarhul din a cărui grijă se pusese, parcă doar cu o zi în urmă, temelia Catedralei care acum urma să fie sfinţită. Primirea a fost impresionantă. Soarele scăpăra la asfinţit, răspândind razele peste credincioşii veniţi aici şi reflectând lumina peste Catedrala albă şi strălucitoare, ce părea luminată de o lumină divină. Vibraţiile clopotelor din aer alungau şi ultimele crâmpeie din norii care, doar cu câteva ore în urmă, cernuseră o ploaie uşoară ce primenise oraşul, dându-i o atmosferă de sărbătoare. Imaginea acestui moment, în care uşile Catedralei erau larg deschise şi soarele îşi răspândea razele parcă anume păstrate peste noua ctitorie, în care ierarhii veneau să se închine la moaştele sfinţilor, iar credincioşii şi preoţii ascultau imnurile de slavă şi cântările ce răsunau în Catedrală şi în afara ei, au rămas în memoria multora şi cu siguranţă că nu au avut precedent în istoria oraşului Slobozia şi a întregului Bărăgan.
După ce a sărutat sfintele moaşte, Preafericitul Părinte Teoctist a intrat alături de Preasfinţitul Damaschin în noua Catedrală Episcopală, precedaţi fiind de soborul de ierarhi care făcea parte din delegaţia oficială. Interiorul împodobit era la fel de impresionant ca imaginea de afară a faţadei scăldate de razele soarelui, iar marele candelabru dădea un aspect fascinant turlei principale şi pardoselii ce îi reflecta lumina strălucitoare. Preafericitul şi ierarhii prezenţi au fost invitaţi în sfântul altar, apoi au venit pe solee în faţă credincioşilor ce umpluseră deja spaţiosul lăcaş. A fost rostit un scurt cuvânt de bun venit din partea Preasfinţitul Damaschin înalţilor oaspeţi:
„Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Avem deosebita bucurie de a avea în mijlocul nostru pe acela care a pus piatra de temelie a acestei măreţe şi frumoase catedrale, pe Preafericirea Sa. Cu acest prilej Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat şi cu prezenţa unui numeros sobor de arhierei din ţară şi din străinătate, care vor înfrumuseţa şi vor face ca ziua de mâine, ziua de bucurie a întregii creştinătăţi, dar în mod deosebit a noastră, a celor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, să fie cu atât mai strălucită. Zicem „Bine aţi venit” Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre şi vă rugăm, cu acest prilej, dacă binevoiţi, să binecuvântaţi credincioşii care sunt aici de faţă”.
În cuvântul său de răspuns adresat atât Chiriarhului locului, Preasfinţitului Părinte Damaschin, cât şi preoţimii şi pelerinilor prezenţi la Slobozia, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizibil emoţionat de această primire impresionantă, a făcut o evocare a momentului de început al acestei Catedrale:
Preasfinţite, iubite frate în Domnul, Episcop Damaschin,
Domnule Primar al oraşului Slobozia,
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Fraţi şi surori, creştini şi creştine,
Soarele şi-a cunoscut apusul său, pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte” (Ps. 103, 19-20)
Precum odinioară în Nazaret Sfânta Fecioară, aflându-se în rugăciune, a fost uimită de venirea în faţa ei a Arhanghelului Gavriil ce-i vestea că va fi Maica Dumnezeului nostru, tot astfel şi noi, cler şi credincioşi, trăim acum momente de adâncă simţire sufletească în faţa puterii şi măreţiei bunătăţii lui Dumnezeu, găsindu-ne în faţa acestei frumoase catedrale, văzând şi cu acest prilej cât de Bun este Dumnezeu cu noi, învrednicindu-ne să vedem împlinirea începutului. Dacă un început este frumos şi dătător de nădejde, mai ales când este vorba de începutul unei biserici, ca aceasta, atât în mod simbolic, cât şi ca artă a expresiei frumuseţii dumnezeieşti, trezeşte în noi respect şi admiraţie şi ne ajută să ne urcăm cu gândul la înălţimea chemării noastre în slujirea voii dumnezeieşti. O asemenea catedrală tălmăceşte prezenţa Preasfintei Treimi în lumea aceasta, care este alcătuită din oameni ca noi, cei ce intrăm acum sub bolţile catedralei, trăind nădejdea vie că Dumnezeu este pururea cu noi. Când intrăm într-o biserică, ne aflăm în faţa lui Dumnezeu, învăluiţi în frumuseţea slavei Sale celei de negrăit.
Iată cât de recunoscători trebuie să-i fim lui Dumnezeu, cât de încrezători trebuie să fim în biruinţa valorilor credinţei noastre şi cu câtă credincioşie trebuie să apărăm valorile credinţei noastre dreptmăritoare, dar şi cât de mult are poporul nostru nevoie de aceste valori! Intrând sub acoperişul acestei catedrale, suntem adăpostiţi sufleteşte şi ne simţim cu adevărat în biserica slavei celei cereşti. Tot astfel şi popoarele întregii lumi ar simţi că se află sub călăuza sigură, de dincolo de cele văzute şi auzite, de dincolo de lumea materială, din sânul Preasfintei Treimi, şi ar fi cuprinse de duhul frăţietăţii şi respectului reciproc. Omenirea are nevoie de călăuza valorilor nemuritoare ale credinţei, de călăuza lui Dumnezeu, Care cu braţ înalt a izbăvit poporul biblic din robia egipteană la libertate conducându-l spre „ţara făgăduinţei”. Acelaşi braţ dumnezeiesc trebuie să ne conducă şi pe noi, fiecare în parte, şi pe toate popoarele lumii.
Omul zilelor noastre are nevoie, aşadar, de această încredinţare care ne-o dă Biserica, de această armonie pe care ne-o procură, cum vedeţi, armonia şi frumuseţea arhitecturii acestei catedrale aşezată într-un parc atât de generos, pusă în lumina acestui măreţ apus de soare ce străluceşte ca o privire a Făcătorului cerului şi pământului. Văzând această „lumină lină”, cum o cântăm noi la frumoasele slujbe de seară, care a poleit această catedrală, ne ridicăm inima şi cugetul spre strălucirea negrăită a credinţei pe care o mărturisim, atrăgându-ne astfel atenţia să ne curăţim şi noi simţirile, să ne aurim sufletul şi să-l îndreptăm spre cele înalte. Iată că şi firea întreagă, vestitoare a lucrării şi prezenţei dumnezeieşti, ne prilejuieşte o privelişte nespus de frumoasă, prin care se arată valoarea acestei întâlniri dintre noi, ierarhi, cler şi credincioşi, pentru a săvârşi, prin invocarea Duhului Sfânt, sfinţirea sfântului altar şi a bisericii. Acest apus de soare ne aminteşte şi de punerea pietrei fundamentale, de începuturile acestei catedrale în 1992, an binecuvântat pentru Biserica noastră şi viitorul ei.
Fraţi părinţi, slujitori ai sfintelor altare şi iubiţi credincioşi,
Când am pus „piatra de temelie”, ne-am rugat, am binecuvântat locul, am turnat untdelemn sfinţit pe locul unde am aşezat crucea şi m-am gândit că Dumnezeu vrea ca aici să fie şi o Episcopie nouă. Mintea mea era deja îndreptată spre aceasta cu ani înainte, când am văzut catedrala cealaltă a Mânăstirii Sfinţii Voievozi (ctitoria lui Matei Basarab – 1643), când am văzut oraşul acesta, când am văzut satele, comunele, pe dumneavoastră, credincioşii şi preoţii, care aţi împodobit sfintele biserici şi plaiurile acestea cu locuinţe frumoase şi, mai cu seamă, când am cuprins cu privirea zarea nesfârşită a acestei „câmpii a pâinii” româneşti. Am dat slavă neîncetat lui Dumnezeu că ne-a învrednicit ca într-un oraş atât de frumos ca Slobozia să punem temelia unei catedrale şi unei episcopii.
M-a mişcat profund iniţiativa unui fiu al acestor locuri, Ilie Alexandru, aflat acum într-o situaţie dureroasă, care a venit la Patriarhie să mă roage personal să vin să pun „piatra de temelie”. Autorităţile locale şi protoieria l-au ajutat, dar l-au ajutat şi credincioşii însufleţiţi de cuvintele lui rostite atunci printre sughiţuri şi lacrimi: „Dacă eu nu voi putea să termin biserica aceasta, fraţi mei, să n-o lăsaţi neterminată; s-o terminaţi!” Şi, iată, rugăciunea lui s-a împlinit. Orice iniţiativă bună, dar mai cu seamă zidirea unei biserici, este pilduitoare. Un gând care exprimă voinţa lui Dumnezeu valorează cât o veşnicie când e împlinit. El se răsfrânge benefic nu numai asupra persoanei, ci şi a familiei, societăţii, ţării şi poporului nostru. Să dea Dumnezeu ca asemenea gânduri să fie îmbrăţişate de cât mai mulţi preoţi şi creştini!
Suntem recunoscători Înaltpreasfinţitului Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei şi Preasfinţitului Damaschin, episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, primului pentru că a început această lucrare cu curaj, iar celui de-al doilea pentru că a continuat-o. Înaltpreasfinţitul Nifon a lucrat aici cu multă râvnă şi dragoste, ajutat fiind de preoţimea şi credincioşii judeţului Călăraşi. Activitatea sa nu a fost fără însemnătate în binecuvântatul an 1992, când mai multe iniţiative ale noastre le-am împlinit cu binecuvântarea şi lucrarea Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Şi acum, iată această pregustare a frumuseţilor de mâine, când sfinţirea acestui sfânt lăcaş va încorona opera arhitecţilor noştri bisericeşti, a maeştrilor zidari şi a celor care au lucrat catapeteasma şi candelele. Încă de pe acum se vede cât de frumos va fi terminat acest Sion al Sloboziei drept credincioase româneşti.
Să fim încredinţaţi că Dumnezeu va fi Bun şi Milostiv cu noi toţi, cu ţara noastră, cu poporul nostru, binecuvântându-ne gândurile şi iniţiativele, astfel încât toate începuturile să aibă roade frumoase. Când vă privesc acum văd ogoarele nesfârşite ale Bărăganului şi mă gândesc cum ne arată Dumnezeu cât de mult trebuie să luăm pildă din lucrul mâinilor Sale, din purtarea Sa de grijă faţă de viaţa şi hrana noastră, faţă de această „ţară a pâinii”, Ialomiţa, şi fii ei, care cu mâinile se ostenesc, plivesc şi lucrează pentru a aduce la biserică prescura, ca jertfă la Sfânta Liturghie. Să ne binecuvânteze Dumnezeu aceste lucrări!
Din toată inima şi în numele tuturor oaspeţilor din biserică, vă mulţumim pentru primire şi pentru această bucurie la care ne faceţi părtaşi astăzi şi mâine.
Bine v-am găsit sănătoşi!”
Ierarhii prezenţi s-au îndreptat apoi către Centrul Eparhial, însă pelerinajul a continuat tot timpul în cursul serii şi pe parcursul nopţii, căci credincioşii s-au rugat tot timpul la sfintele moaşte, mângâiaţi fiind de sfintele slujbe de laudă ale sfinţilor, ce se bucurau în ceruri de această atmosferă dumnezeiască, unică până acum în Slobozia.
Sfinţirea Catedralei „Înălţarea Domnului” din Slobozia
a avut loc a doua zi, pe 25 martie, cu ocazia marii sărbători a Bunei Vestiri. La ora 9,00 soborul ierarhilor, în frunte cu Preafericitul Patriah Teoctist, s-au îndreptat către Catedrala Episcopală. Credincioşii, veniţi din întreaga eparhie, erau adunaţi într-un număr parcă niciodată atât de mare şi aşteptau cu nerăbdare şi curiozitate, căci pentru mulţi ceea ce se întâmpla era cu totul nou, ei înşişi afirmând că sunt martorii unei privelişti unice. Prezente la slujbă au fost şi autorităţile de stat, între care s-a remarcat domnul Valer Dorneanu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Laurenţiu Tănase, secretar de stat, precum şi toate oficialităţile locale din Ialomiţa şi Călăraşi.
Slujba sfinţirii a fost prin urmare impresionantă şi destul de greu de descris doar în cuvinte: ocolirea Catedralei, intrarea în noul lăcaş cu toată ceremonia ce se face cu această ocazie, introducerea documentului semnat de cei prezenţi etc. au fost trăite cu intensitate de toţi participanţii. Apoi, a început slujba Sfintei Liturghii arhiereşti la care au slujit toţii ierarhii prezenţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist. Ierarhii ce au slujit au fost şi anume: IPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Ilarion, mitropolitul Durostorumului, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, IPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, PS Gherasim, episcopul Râmnicului, PS Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei, PS Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, episcopul Dunării de Jos, PS Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Visarion RăşinăreanuL, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Ioachim Băcăoanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor.
Cuvântările,
rostite după citirea pericopei evanghelice, au putut fi auzite şi pe calea undelor, căci slujba a fost transmisă de către Radio România Actualităţi.
Preasfinţitul Damaschin, în calitate de gazdă, a mulţumit mai întâi Bunului Dumnezeu pentru toate realizările din ultimii ani, apoi tuturor celor prezenţi în frunte cu Prea Fericitul Patriarh, dar şi bunilor credincioşi care au fost aproape cu sufletul şi cu fapta cea bună pe tot parcursul ridicării aceste Catedrale:
„Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Onoraţi reprezentanţi ai puterii centrale şi locale de stat,
Onoraţi reprezentanţi ai Parlamentului României,
Preacucerniciile şi Preacuvioşiile Voastre,
Dragi credincioşi,
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne
bucurăm şi să ne veselim întru dânsa (Psalmi 117, 24)”
Socotesc că aceste cuvinte spuse de psalmist se potrivesc de minune cu prilejul pe care îl avem astăzi aici. În primul rând, avem cea mai mare bucurie pentru faptul că Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, cu puterea lui Dumnezeu Tatăl şi cu adumbrirea Sfântului Duh, iar acest eveniment major în iconomia mântuirii neamului omenesc noi îl cinstim în fiecare an la 25 martie şi nu numai că îl cinstim, dar îl şi retrăim. Pentru că Biserica noastră, toate evenimentele din trecutul său, nu numai le comemorează, ci le şi retrăieşte […]”
Preafericirea Voastră,
În afară de acest motiv general creştin noi, cei din Slobozia, avem şi multe alte motive pentru a ne bucura în această sfântă zi. Ne bucurăm pentru că s-a făcut sfinţirea acestei frumoase şi măreţe Catedrale, care este rodul efortului a multor oameni şi, bineînţeles, a bunăvoinţei lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a lucrat, lucrează şi va lucra prin oameni, nu împotriva acestora. Preafericirea Voastră aţi pus piatra de temelie a acestei Catedrale şi, după aceea, aţi urmărit ca aici să se înfiinţeze o episcopie, lucru care s-a întâmplat la un an după ce s-a sfinţit locul acestei Catedrale iar, apoi, totdeauna aţi urmărit să vedeţi cum se desfăşoară lucrările la aceasta. De asemenea primul episcop al acestei eparhii, Înaltpreasfinţitul Nifon, s-a îngrijit ca această Catedrală să se înalţe, atunci când iniţiatorul construirii acesteia a fost în incapacitate să continue lucrările.
Din anul 2000, ne-am adus şi noi aportul, după puterile noastre smerite şi slabe. Dar dacă acestea au fost slabe, întotdeauna am simţit rugăciunile şi ajutorul care ne-a venit, pot să spun aproape din toate părţile. Am constatat că îmi este imposibil să fac o ierarhizare a donatorilor, şi veţi vedea dacă îmi permiteţi să citesc documentul care s-a pus în sfânta masă, că ar fi fost o listă searbădă, cu nume, cu mulţumiri pentru fiecare, dar, cu toate acestea, ar fi rămas atâtea nespuse şi ar fi fost atâţia care s-ar fi socotit nedreptăţiţi pentru că nu au fost amintiţi. Pentru aceea mulţumirile se adresează tuturor celor care ne-au ajutat într-un fel sau altul. Desigur că voi face şi astfel de mulţumiri, dar aş dori, mai înainte să dau citire acestui document.”
Apoi Preasfinţitul Damaschin a dat citire documentului ce s-a scris cu această ocazie, în care erau menţionaţi toţi cei care au contribuit, mai mult sau mai puţin, la realizarea acestui sfânt şi monumental lăcaş:
Hrisov
„Cu vrerea Tatălui, cu binecuvântarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a construit această Catedrală Episcopală cu hramul „Înălţarea Domnului”, după proiectul Arhitectului Voicu Florea, între anii 1994-2004. Slujba de punere a pietrei de temelie s-a săvârşit de Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe data de 15 iulie 1992, la iniţiativa Domnului Ilie Alexandru, care a suportat toate cheltuielile până în 1994 şi parţial până în 1996. Restul s-a suportat de Episcopie până în 2004, cu contribuţia clerului, credincioşilor şi sprijinul Statului, din care de la Guvernul României 500 milioane lei în 1998, 3 miliarde lei în 1999, 2 miliarde lei în 2000, 7 miliarde lei în 2003, total – 12.500.000.000 lei şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte 100 milioane lei în 1995, 120 milioane lei în 1996, 115 milioane lei în 1997, 245 milioane lei în 1998, 50 milioane lei în 2000, 250 milioane lei în 2001, 500 milioane lei în 2003, total – 1.380.000.000 lei.
Alte donaţii au mai fost din partea Băncii Comerciale Române – 950 milioane lei, C.E.C.- 70 milioane lei, Banc Post – 30 milioane lei, SC Agromixtă Ograda – 55 milioane lei, Loteria Naţională – 40 milioane lei, Adicom Urziceni – 55 milioane lei, parohii din cuprinsul Eparhiei – 361.540.000 lei şi de la credincioşi - 134.500.000 lei, precum şi donaţii în materiale de construcţie de la Ceres Balaciu, Romcif Fieni, Ocolul Silvic Vlădeni, ş.a., în valoare totală de 340.200.000 lei şi diverse donaţii – 2.205.800.000 lei. Prin urmare, costurile pentru Catedrală şi Clopotniţă se ridică la suma de 33.010.000.000 lei, din care: 12.500.000.000 lei de la Guvern, 1.380.000.000 de la S.S.C., 361.540.000 lei de la parohii, 2.205.800.000 lei – donaţii diverse şi 16.362.600.000 lei din fonduri proprii. Lucrările de construcţie au fost executate de firma Hermes din Slobozia până la cota + 6 m, continuate şi finalizate de S.C. Constrif SA din Slobozia, în timpul păstoririi PP.SS. Nifon Mihăiţă (1994-1999) şi Damaschin Coravu. Pictarea icoanelor catapetesmei a fost donată de S.C.Orion `92 S.A. din Slobozia, în valoare de 300.000.000 lei. Slujba de sfinţire a avut loc pe data de 25 martie 2004 şi a fost săvârşită de Prea Fericitul TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi români şi străini.
Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”
După citirea documentului, Preasfinţitul Damaschin a mulţumit călduros, atât din partea sa precum şi a preoţilor şi credincioşilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru grija şi dragostea cu care Prea Fericitul Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut în vedere construcţia acestei Catedrale şi pentru impulsul înţelept dat de timpuriu în acest scop, când Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor nu era încă înfiinţată, dar şi tuturor ierarhilor care au venit să participe la acest frumos şi unic moment duhovnicesc de până acum în viaţa Bărăganului, şi anume sfinţirea unei Catedrale Episcopale. Un cuvânt de mulţumire special a fost adresat şi Înaltpreasfinţitului Ilarion, mitropolitul Durostorumului, Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi Preasfinţitului Casian, episcopul Dunării de Jos, pentru delicateţea cu care au contribuit la frumuseţea acestui eveniment, prin aducerea spre cinstire a sfintelor moaşte aflate în eparhiile lor credincioşilor veniţi să se închine în noul lăcaş, ba chiar prin oferirea în dar Catedralei Episcopale din Slobozia a unor părţi din acestea:
„Preafericirea Voastră,
Permiteţi-mi acum ca să vă aduc în primul rând smerite şi călduroase mulţumiri Preafericirii Voastre, pentru grija pe care aţi purtat-o până acum şi pentru prezenţa şi săvârşirea sfinţirii acestei catedrale. De asemenea, doresc să mulţumesc tuturor celorlalţi înalţi ierarhi, părinţilor mitropoliţi, episcopi eparhioţi, Preasfinţiţilor episcopi şi arhierei vicari, clerului din eparhia noastră şi celorlalţi care se află aici, să aduc mulţumiri reprezentanţilor guvernului României, a autorităţilor locale de stat care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit întotdeauna şi nu numai financiar, dar şi cu sprijinul organizatoric, pentru ca această catedrală să se afle într-un spaţiu adecvat, frumos şi care sper ca în curând să fie bine amenajat, pentru a-şi arăta toată splendoarea sa. Avem încredinţarea aceasta. Doresc să amintesc aici aportul deosebit al Preasfinţitului Casian, care a binevoit ca, împreună cu clerul şi credincioşii, să vină cu moaştele sfântului apostol Andrei, apostolul Domnului, cel întâi chemat la propovăduire, pentru a se închina şi credincioşii din această eparhie şi a tuturor celorlalţi care se află din altă parte. De asemenea, doresc să mulţumesc într-un chip cu totul deosebit Înaltpreasfinţitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, pentru că Înaltpreasfinţia Sa nu numai că a transmis sfinte moaşte aici pentru a se închina pelerinilor, dar părţi din aceste sfinte moaşte vor rămâne aici pentru totdeauna, a sfinţilor de la Niculiţel şi a sfinţilor Epictet şi Astion de la Murighiol, din judeţul Tulcea.
Doresc să mulţumesc Înaltpreasfinţitului mitropolit Ilarion, care a binevoit să vină cu sfintele moaşte ale sfântului Dasios, un sfânt martir de la începutul secolului al IV-lea, tot la fel pentru a putea să fie cinstite şi de credincioşii acestei eparhii. Înaltpreasfinţia Sa a dorit ca să ne dea şi din sfintele moaşte, însă întrucât acestea, care s-au aflat peste o mie de ani, din anul 579 la Ancona, în Italia, au fost returnate şi sigilate într-un tub de sticlă care nu poate să fie spart pentru a se putea lua din ele. Îi mulţumesc Înaltpreasfinţiei sale pentru acest dar nepreţuit, îl asigurăm de dragostea noastră, îl asigurăm de buna convieţuire şi buna conlucrare a eparhiilor noastre, care sunt apropiate, ne desparte doar Dunărea, însă Dunărea nu este un mijloc de despărţire, ci este de unire, de trecere dintr-o parte în cealaltă a valorilor celor două popoare, român şi bulgar.”
Luând cuvântul, vizibil emoţionat Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a răspuns:
„Iubite Preasfinţite Părinte Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor,
„Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”
Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi Părinţi,
Onoraţi reprezentanţi ai autorităţilor de stat centrale şi locale,
Iubiţi părinţi şi fraţi, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Am trăit astăzi momente de adâncă şi sfântă emoţie, asemenea celor trei sfinţi apostoli care s-au învrednicit de vederea Luminii celei neînserate de pe Muntele Tabor. Sfinţirea acestei frumoase catedrale episcopale, a cărei construire a început în urmă cu doisprezece ani, ca lăcaş al prezenţei şi iubirii lui Dumnezeu, vine ca rod al credinţei şi al dorinţei credincioşilor din această „câmpie a pâinii” de a li se organiza şi stabili de către Sfântul Sinod o sfântă episcopie pentru judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, cu reşedinţa în acest frumos oraş, Slobozia. Prin slujba sfinţirii şi cea a dumnezeieştii Liturghii, unii dintre noi s-au învrednicit să vadă cu ochii credinţei lumina cea veşnică. Trăind, aşadar, bucuria zilei de astăzi şi admirând mai mult acum, decât aseară, această revărsare de lumină şi frumuseţe a melodiilor liturgice, putem cânta şi noi: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a ajutat să desăvârşim astăzi această catedrală prin târnosirea ei şi săvârşirea Sfintei Liturghii, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ideea înălţării ei în acest generos parc a răsărit din inima şi credinţa localnicilor stăpâniţi de însemnătatea izvoarelor dătătoare de viaţă veşnică, cum sunt sfintele noastre lăcaşuri de închinare. Pentru aceasta am rugat pe Bunul Dumnezeu să răsplătească eforturile tuturor celor ce au gândit, au contribuit şi au ostenit la zidirea acestei adevărate opere de artă, atât de importantă pentru viaţa duhovnicească a acestei eparhii.
Sunt nespus de recunoscător Bunului Dumnezeu. Rar se întâmplă în viaţă ca atunci când începi, iniţiezi ceva, să te bucuri să vezi şi începutul încoronat. Dar iată, astăzi, l-am văzut cu toţii. Aşa cum fraţii părinţi care îşi desfăşoară misiunea lor de-a lungul şi de-a latul Bărăganului cunosc, ca şi credincioşii lor, mai bine darurile pământului, binefacerea lui, dar şi iubirea şi dăruirea plugarilor, tot aşa şi noi, fraţi şi surori în Domnul, în ogorul Sfintei noastre Biserici trebuie să lucrăm cu nădejde sfântă, întotdeauna, pentru că lucrând astfel, precum plugarul se bucură de roadele sale, tot aşa şi noi ne vom bucura. Vremurile sunt extrem de favorabile muncii noastre, iar societatea noastră, părinţi şi fraţi în Domnul, ne cere foarte mult: Cuvântul lui Dumnezeu, faptă întrupată în conduita noastră de slujitori ai altarului şi dăruire pentru Biserică. În viaţa neamului nostru Biserica a avut un rol nu numai în calitatea ei de păstrătoare a tezaurului de credinţă, dar şi în calitatea ei de a fi cea care a transmis adevărul dumnezeiesc prin arta arhitecturii, prin arta picturii, prin arta cuvântului.
Începând, deci, cu iniţiatorii, dintre care amintim pe Ilie Alexandru, căruia i s-au adăugat energicul episcop Nifon, osârduitorul actual episcop Damaschin şi toţi meşterii şi lucrătorii , cu toţii au împletit efortul fizic cu cel al sufletului, au săpat adânc, au pus temelii de nădejde, au aşezat cărămidă peste cărămidă, au arcuit atât de măiestrit bolţile şi au înălţat turlele spre albastrul cerurilor, după proiectul alcătuit de viziunea arhitectului Florea Voicu. Iată cum se întrupează ideea de rugăciune îndreptată pururi spre Dumnezeu, Cel necuprins cu mintea noastră, pe care acum îl simţim că este cu noi, dăruindu-ne „apa cea vie” (Ioan 4,11), Trupul şi Sângele Său, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică.
Frumoasele şi preţioasele candelabre, care simbolizează bolta nemărginită a planetei noastre cu strălucita luminătorilor ei, cât şi odoarele de pe Sfânta Masă, din materiale preţioase şi de o rară frumuseţe artistică, au fost aduse din Grecia, după cum ne-a spus Preasfinţitul Episcop Damaschin, pe cheltuiala bunilor credincioşi. Iată, iubiţi părinţi şi fraţi creştini, cum împlineşte Dumnezeu cererile potrivit dorinţelor noastre când îl rugăm cu credinţă, cu evlavie şi cu dragoste. Să continuăm a păstra această credinţă şi această evlavie în sufletele noastre spre a sluji cu mai multă putere sfânta noastră Biserică şi a ne iubi şi mai mult sedmenii, binefăcătorii şi chiar pe vrăşmaşii noştri. Acestea sunt adevăratele noastre valori de care are astăzi nevoie lumea întreagă şi fiecare credincios în parte.
Iubiţi părinţi slujitori şi fraţi în Domnul, am ascultat cu atenţie cuvântul atât de bogat şi cuprinzător al Preasfinţitului episcop Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la însemnătatea zilei de astăzi, la prezenţa noastră, a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, la sfinţirea catedralei acestei episcopii, precum şi la vrednicia celor ce au început-o şi au lucrat la ea. Într-adevăr, se cade să cinstim după cuviinţă, potrivit responsabilităţii noastre, munca uriaşă care s-a depus la înălţarea acestei catedrale, aşezată într-un loc frumos, în acest parc, unde va fi admirată de către toţi trecătorii,. Sunt nespus de recunoscător Bunului Dumnezeu pentru milostivirea şi ajutorul Său, pe care ni le dăruieşte din belşug când ne punem nădejdea în El. Rar se întâmplă în viaţă ca atunci când iniţiezi o lucrare, mai ales când pui temelia unei eparhii şi a catedralei ei de aşa dimensiuni, să te bucuri să vezi împlinirea începutului cu o strălucire ca cea pe care o trăim. Repet cu smerenie că lui Dumnezeu I se cuvine toată lăuda.
Aşa cum preacucernicii părinţi de la parohii, care îşi desfăşoară misiunea lor pastorală de-a lungul şi de-a latul acestei nesfârşite câmpii ce poartă numele de „Bărăgan” , cunosc binefacerile pământului, dărnicia brazdei lui, cerând în schimb doar ostenelile şi hărnicia plugarilor acestor locuri, tot astfel şi noi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, se cuvine să lucrăm ogorul sfintei noastre Biserici cu iubire, cu vrednicie şi cu nădejde sfântă. Lucrând astfel, precum plugarul se bucură de roadele strădaniilor sale şi noi ne vom bucura de mângâiere sufletească de la Dumnezeu. Vremurile sunt extrem de prielnice lucrării noastre, iubiţi părinţi şi fraţi în Domnul,dar nu în sensul primirii de ajutoare sau favoruri din partea cuiva, ci în înţelesul că atât credincioşii cât şi societatea cer de la noi o lucrare mai bogată, mai desăvârşită. Să facem în aşa fel, încât cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl semănăm în inimile enoriaşilor, să se adeverească în faptele noastre, în conduita noastră de slujitori ai altarului, chemaţi să slujim Biserica lui Hristos după pilda Sa. În viaţa neamului nostru, Biserica Ortodoxă, în calitatea ei de păstrătoare a tezaurului de credinţă, a transmis adevărul dumnezeiesc nu numai prin cuvântul scris şi vorbit, ci l-a însoţit neîncetat cu predica faptelor.
Românii au înţeles din moşi-strămoşi acest adevăr când şi-au făcut biserici. De aceea, mesajul acestei Catedrale, când o priveşti, cum ne-a apărut aseară când am venit noi, este extraordinar de încurajator, căci mărturiseşte viabilitatea Bisericii, lumina Bisericii, ştiinţa Bisericii, arta Bisericii, prevederea Bisericii. Nu numai arhitecţii, specialiştii selecţionaţi extraordinar, cum de altfel se cred de a fi, pot să construiască opere de artă. Iată aici, arhitectul Bisericii, pictorii Bisericii, călugăriţele care lucrează în atelierele lor veşminte preoţeşti şi celelalte odoare toate, Biserica le are şi în zilele noastre cu prisosinţă. Cei care doresc, arhitecţi, scriitori, poeţi, toţi sunt bineveniţi, dar Biserica are arhitecţii ei şi poate lucra cu arhitecţii ei catedrala patriarhiei noastre care, zilele acestea este în discuţii atât de fierbinţi şi de multe ori pătimaşe şi nedrepte faţă de această instituţie sfântă a noastră care este Biserica Ortodoxă Română pe care Eminescu a numit-o „mama spirituală a poporului român”.
Este o impietate să spună cineva că Biserica este lipsită de oameni de ştiinţă, sau că Biserica este izolată, sau că Biserica nu are spirit de dialog. Ea are iniţiativa, dimpotrivă. Ea se găseşte cu braţele deschise întotdeauna spre cultură şi spre lume şi-i călăuzeşte pe slujitorii ei neabătut pe drumul dialogului cu societatea. Biserica călăuzeşte şi lucrarea marilor înţelepţi, duhovnici şi teologi, prin ştiinţa ei, prin grija ei, prin arta, dar, cum a am spus, mai ales prin vrednicia slujitorilor sfintelor altare, noastră îşi aduce permanent contribuţia ei în lume.
De aceea, Vă felicităm Preasfinţite Părinte Episcop Damaschin şi pe Înaltpreasfinţitul Nifon, cei doi ierarhi care, cu deosebită isteţime şi implicare roditoare, aţi făcut mare misiune amândoi aici, în locul acesta uitat de atâtea ori. S-au adeverit aici cuvintele spuse odinioară de Patriarhul Iacov, care, obosit fiind de călătorie, şi-a aşezat capul pe o piatră şi, văzându-L pe Dumnezeu în capul unei scări care atingea cerul şi pe care se suiau şi se pogorau îngeri, a zis: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta, şi eu n’am ştiut-0! Şi s’a’nspăimântat şi a zis: Cât de înfricoşător este locul acesta!; el nu-i altceva decât cala lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!” (Facere 28,16-17). Aşa am zis noi când am pus piatra de temelie: „Aici este lăcaşul lui Dumnezeu” şi, iată, îl vedem acum aievea lăcaşul lui Dumnezeu şi auzim cuvântul lui Dumnezeu şi iată sfinţirea acestui lăcaş au venit sfinte moaşte din adâncul istoriei noastre, sfinţi precum cei din sudul Dunării sau din Dobrogea noastră, care ocrotesc pământul acesta românesc şi părinţi din întreaga ţară, au venit astfel Înaltpreasfinţitul Ilarion, mitropolit de Durostorum, care a adus cu sine moaştele sfântului Dasios de Durostorum. Din Dobrogea străbună, Înaltpreasfinţitul Teodosie,arhiepiscopul Tomisului, care a oferit Preasfinţitului Damaschin părţi din moaştele sfinţilor martiri de la Niculiţel: Zoticos, Atalos, Kamatis şi Filipos, iar din Episcopia Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian a adus moaşte ale sfântului apostol Andrei, părintele nostru spiritual şi ocrotitorul fiilor şi fiicelor pământului nostru românesc.
Am venit aici, deci, să încoronăm această lucrare prin slujba de sfinţire pe care am săvârşit-o astăzi. O catedrală sau o biserică, ca lăcaş al lui Dumnezeu, poartă mesajul nemuririi noastre fraţii mei, este simbolul veşniciei poporului român. În amintirea mea dăinuie stăruitor imaginea credincioşilor prezenţi şi a lacrimilor iniţiatorului punerii pietrei de temelie, Dl.Ilie Alexandru, care ruga pe cetăţenii săi să ajute biserica atunci când el nu va mai putea. De aici înainte, în lăcaşul acesta pâinea şi vinul, roada câmpiei şi a butucului de viţă, pe care le muncesc bunii creştini spre rodire, se transformă, prin rugăciunile părintelui slujitor şi prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, din care se vor împărtăşi toţi credincioşii spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Amin”
Apoi adresându-se direct Chiriarhului locului, Preasfinţitului Părinte Damaschin, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a oferit acestuia un frumos dar din partea Patriarhiei Române pentru noua Catedrală, simbol al comuniunii desăvârşite a episcopului, preoţilor şi credincioşilor:
„Iubite Preasfinţite Părinte şi frate Damaschin
Vă dăruim din partea Sfintei Patriarhii un set de sfinte vase liturgice pentru Catedrala Episcopală: potir şi disc, din care vă veţi împărtăşi, dar veţi şi împărtăşi clerul şi credincioşii din izvorul nemuririi. Vă mai oferim şi un rând de veşminte arhiereşti, ştiind că slujiţi des Sfânta Liturghie oriunde fiii duhovniceşti vă aşteaptă, glăsuind cu bucurie, după primirea Cuminecăturii: Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Primirea acestui duhovnicesc cadou a impresionat foarte mult slujitorii şi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. Vasele oferite au intrat în patrimoniul Catedralei Episcopale, fiind prima donaţie de acest fel făcută noului lăcaş. Urmând a fi folosite cu ocazia slujbelor ce se vor săvârşi aici.
În continuarea acestui moment, domnul primar al municipiului Slobozia, Gabriel Ionaşcu, a înmânat Preafericitului părinte Teoctist medalia de argint, anume realizată pentru acest eveniment al sfinţirii Catedralei Episcopale din Slobozia, moment ce a devenit astfel o data importantă nu numai pentru Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, dar care va jalona pe viitor şi istoria oraşului Slobozia.
După încheierea Sfintei Liturghii, ierarhii şi oficialităţile s-au îndreptat către Centrul Eparhial.
Catedrala a rămas deschisă apoi pentru toţi cei care, după ce se închinau afară la sfintele moaşte, intrau şi se închinau şi în Sfântul Altar sărutând Sfânta Masă şi Sfânta Cruce, dând slavă lui Dumnezeu pentru că au putut participa la acest eveniment duhovnicesc unic în viaţa multora.
Continuarea programului oficial,
a constat într-o agapă oferită de Preasfinţitul Damaschin oaspeţilor prezenţi atât la Centrul Eparhial, cât şi la Restaurantul Select. Înalţii ierarhii şi oficialii de stat au venit la Centrul Eparhial, unde majoritatea fuseseră cazaţi în noaptea precedentă. Aici Preafericitul Părinte Teoctist a fost întâmpinat de P.P.C.C. consilieri şi protopopi cărora li se oferise în timpul Sfintei Liturghii distincţia Crucea patriarhală, dar şi de angajaţi ai Episcopiei ce au primit binecuvântarea patriarhului României.
După rostirea rugăciunii, oaspeţii au servit prânzul în sala de recepţii a Centrului Eparhial. La sfârşitul mesei, domnul primar al oraşului Slobozia, Gabriel Ionaşcu, a oferit tuturor ierarhilor prezenţi şi tuturor autorităţilor de stat, ce au avut în frunte pe domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, o medalie jubiliară de argint ce marca data şi evenimentul istoric pentru oraşul Slobozia.
Ulterior au luat cuvântul Preafericitul Teoctist care a mulţumit Preasfinţitului Damaschin pentru primirea deosebită de care s-a bucurat la Centrul eparhial din Slobozia împreună cu ceilalţi membrii al Sfântului Sinod şi a felicitat pentru eforturile care au făcut ca acest moment istoric şi duhovnicesc să se desfăşoare impecabil., Înfiinţarea Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a fost, a apreciat Preafericirea sa : „unul dintre cele cel mai mari succese din perioada arhipăstoriei sale ca patriarh, prin dragostea cu care s-a primit această idee de credincioşii şi autorităţile din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi şi prin întreaga infrastructură care a fost pusă la dispoziţie la momentul acela. Sediul Centrului Eparhial este unul în care oricând se pot primi vizite la un înalt nivel, iar sfinţirea frumoasei Catedrale Episcopale de astăzi consfinţeşte efortul duhovnicesc depus de Preasfinţitul Damaschin, de preoţii şi credincioşii din Bărăgan, şi dragostea pe care o au aceştia faţă de Biserică”.
Ulterior a luat cuvântul şi Înaltpreasfinţitul Daniel, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a declarat că a fost impresionat de mulţimea credincioşilor prezenţi la slujbă, de pietatea lor şi a lăudat vrednicia credincioşilor din Eparhia noastră, care prin construcţia acestei catedrale au dovedit că se înscriu într-o veche tradiţie a voievozilor români, ce pe timp de pace construiau lăcaşuri sfinte, biserici, catedrale şi mânăstiri, încheind: „Această nouă Catedrală este simbolul libertăţii în oraşul libertăţii, Slobozia. Prin construcţia ei credincioşii de aici au dovedit că sunt neam de voievozi!”. Au mai vorbit apoi şi alţi ierarhi, care au mulţumit Preasfinţitului Damaschin pentru invitaţia ce li s-a făcut şi pentru frumoasa primire, remarcându-se în acest sens Preasfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului, singurul ierarh dintre cei prezenţi născut în judeţul Ialomiţa.
După ce s-a rostit rugăciunea de la sfârşitul mesei, ierarhii au mulţumit încă o dată la plecare Preasfinţitului Damaschin, urându-i în continuare rodnică şi frumoasă arhipăstorie.
Delegaţia oficială a Patriarhiei Române în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist a fost condusă apoi de Preasfinţitul Părinte Damaschin până la ieşirea din oraşul Slobozia.
Importanţa
acestui eveniment bisericesc este, în primul rând, istorică, căci niciodată nu a fost ridicată o biserică cu destinaţia de Catedrală în Bărăgan, până acum. Apoi, prin impresionanta slujbă de sfinţire, la care au participat, în mod simbolic, doisprezece ierarhi invitaţi, în frunte cu Preafericitul Părinte Teoctist, „credincioşilor Eparhiei, aşa cum spunea într-un interviu recent Preasfinţitul Damaschin, li s-a deschis o nouă fereastră către cer, în care se vor săvârşi Sfintele Taine şi celelalte slujbe bisericeşti şi se vor înălţa rugăciuni către Dumnezeu pentru binele lor, al ţării şi al tuturor oamenilor.”
Dincolo de însemnătatea la nivel de eparhie a Catedralei din Slobozia, mai există o serie de elemente care o fac unică: este prima şi cea mai nouă Catedrală Episcopală finalizată din ţară, după anul 1989, şi cea mai mare de până acum, aici găsindu-se părţi din moaştele sfinţilor Dasie, Epictet şi Astion şi a sfinţilor de la Niculiţel, ce au fost aduse aici spre închinare şi apoi au rămas ca daruri din partea celorlalte eparhii vecine.
Dar trecând dincolo de aceste aspecte, ceea ce s-a reuşit prin acest eveniment a fost nu numai recuperarea unei dimensiuni spirituale a unui loc ci, mai mult, convertirea sau schimbarea mentalităţii unei comunităţi. Căci impresionanta sfinţire a Catedralei din Slobozia şi pelerinajul pentru închinare la sfintele moaşte au fost trăite cu intensitate de credincioşii din eparhie şi din Slobozia. Mulţi dintre ei au înţeles abia acum munca duhovnicească permanentă făcută de preoţi şi de fraţii lor întru credinţă de a susţine şi face eforturi pentru împlinirea unor asemenea realizări care vor dura peste veacuri.
Iar acest mod de înţelegere a lucrurilor este un semn că scopul pentru care a fost gândită şi construită această minunată şi unică Catedrala, deja a început să dea roade! (Valentin ILIE)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Toate drepturile rezervate pentru moderarea comentariilor