Cuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu la întronizarea sa ca episcop al Sloboziei şi Călăraşilor (28 iunie 2009)

„Preafericite Părinte Patriarh,
Excelenţa Voastră, Domnule Preşedinte al României,
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Onoraţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,


Din textul Gramatei Mitropolitane au reieşit marile îndatoriri şi responsabilităţi pe care le are episcopul faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de oameni şi, în mod special, faţă de clerul şi credincioşii care i se dau spre păstorire, pentru a-i conduce pe calea mântuirii. Aceste îndatoriri ale episcopului reies din textul Sfintei Scripturi şi mai ales din Epistolele Sfântului Apostol Pavel: „Luat dintre oameni şi pentru oameni, spre cele ale lui Dumnezeu” (Evrei 5,1), episcopul este chemat „să se facă tuturor toate” şi „în orice chip”, „să-i mântuiască pe unii” (I Corinteni 9,22).
Episcopul adună, prin preoţii eparhiei, poporul lui Dumnezeu în jurul Sfântului Potir. Mărturisind aceeaşi credinţă, conducându-se după aceleaşi sfinte canoane şi păstrând aceleaşi rânduieli liturgice cu fraţii săi întru arhierie, episcopul integrează poporul din eparhia sa în sânul Bisericii Universale a lui Hristos.
La aceste îndatoriri, care sunt valabile pentru toţi episcopii din toate timpurile, se adaugă şi îndatorirea de a rezolva problemele şi provocările specifice epocii şi spaţiului geografic în care trăiesc aceştia.
În societatea noastră de astăzi, Biserica, şi deci episcopul, se confruntă cu o mulţime de probleme, care se cer a fi rezolvate. Crizei valorilor ce caracterizează societatea contemporană, implicit cea românească, Biserica îi opune valorile revelate ale moralei creştine, care sunt veşnice, pentru că sunt garantate de autoritatea lui Dumnezeu, Care le-a descoperit. Crizei economice, care generează probleme sociale, Biserica îi opune opera filantropică, după porunca Mânturitorului de a iubi pe aproapele şi a-l ajuta pe cel în lipsuri, El însuşi identificându-Se cu cei în nevoi.
Aşadar, misiunea pe care o încep astăzi, aici, între frăţiile voastre şi împreună cu frăţiile voastre, misiune pe care de altfel toţi o avem de a ne lucra mântuirea proprie şi de a ne sprijini unii pe alţii în vederea mântuirii, nu este deloc uşoară, dar harul lui Dumnezeu „pe cele cu lipsă le împlineşte”.
Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor, care-şi primeşte astăzi păstorul, îşi desfăşoară misiunea ei mântuitoare asupra parohiilor din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, aşezări binecuvântate de Dumnezeu cu pământ fertil, cu oameni harnici, iubitori de cultură şi devotaţi fii ai Bisericii strămoşeşti.
În aceste regiuni din estul Munteniei - Câmpiile Dunării şi Bărăganului - a existat o continuitate de locuire din vremuri străvechi, până astăzi. Pe parcursul a multe milenii, populaţia de aici, care a cunoscut o viaţă socială neîntreruptă, a înfruntat vicisitudinile istoriei, cu dese războaie, năvăliri şi migraţii de popoare.
Creştinismul a pătruns aici din vremea apostolică, prin vestirea Evangheliei de către ucenicii Sfântului Apostol Andrei, datorită vecinătăţii acestor locuri cu Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică. Descoperirile arheologice confirmă continuitatea vieţii creştine de-a lungul timpului pe aceste meleaguri. Cetatea Capidava, cu existenţa ei creştină de peste un mileniu, ne este mărturie istorică şi bisericească.
Viaţa religioasă în această zonă a Bărăganului şi-a continuat drumul ei în ciuda vicisitudinilor istoriei. Se ştie că Mitropolia Proilaviei avea în jurisdicţie, pe lângă Brăila şi celelalte cetăţi, şi Călăraşii, cu toate împrejurimile sale până la Slobozia, care, este astăzi, datorită poziţiei sale geografice, inima Bărăganului.
Chiar oraşul Slobozia a fost ridicat pe locul unei aşezări mai vechi, pustiită de război, în 1594, în timpul domniei lui Mihai Viteazul. În vremea lui Radu Vodă Mihnea, pe la anul 1654, postelnicul Ianache a zidit aici Mânăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ce a fost refăcută şi împrejmuită cu ziduri de cetate de către Matei Basarab, care va ctitori şi sfânta Mânăstire Plătăreşti din judeţul Călăraşi. Numele actual al oraşului, înjghebat în jurul mânăstirii, vine de la cuvântul „slobozie”, după cum a explicat şi călătorul cărturar Paul de Alep, care a vizitat aşezarea în 1658, ce desemna un teritoriu liber, o localitate nou înfiinţată, dar scutită de anumite obligaţii fiscale. Oraşul, aşezat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, era foarte vulnerabil la atacurile năvălitorilor şi, pentru a încuraja oamenii să se aşeze aici, ei au fost scutiţi de aceste dări, de unde şi numele Slobozia. În toate hrisoavele de slobozire, localitatea a fost numită mai întâi Slobozia lui Ianache, iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea i se va spune simplu, Slobozia.
Multe mărturii se pot aduce în legătură cu intensa şi neîntrerupta viaţă creştină a locuitorilor acestor meleaguri, asemenea celorlalte ţinuturi locuite de români.
Am făcut această referire la trecutul bisericesc al fiilor duhovniceşti ai Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor pentru a ne exprima preţuirea faţă de temeinica lor aşezare sufletească.
Şi iată că într-un timp scurt, cu ajutorul vădit al lui Dumnezeu, prin purtarea de grijă a harnicilor mei predecesori în acest jilţ arhieresc, prin râvna pastorală a preoţilor din aceste protopopiate, cu sprijinul plin de bunăvoinţă al autorităţilor locale şi, mai ales, datorită vredniciei credincioşilor din această Eparhie a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, s-a organizat aici, la Slobozia, un frumos Centru Eparhial, s-a ridicat o impunătoare catedrală episcopală - a cărei piatră de temelie a fost pusă chiar de fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist şi a cărei pictură aşteaptă acum să fie încheiată - , un seminar teologic bine organizat, o şcoală de cântăreţi, au fost restaurate peste tot biserici şi mânăstiri mai vechi, iar altele noi au fost clădite, a fost dinamizată lucrarea pastoral-misionară a clerului. Mărturie a preocupării pentru o serioasă slujire filantropică bisericească stă Centrul Social „Episcopul Damaschin” al acestei Eparhii, unde se desfăşoară binevenite şi necesare acţiuni caritative.
Acestea sunt temeliile solide pe care va continua şi se va dezvolta slujirea Bisericii în această Eparhie din Câmpia Bărăganului, luând necontenit aminte la nevoile spirituale, la aşteptările şi frământările, ca şi la problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi credincioşii de aici. Fiindcă efectele provocărilor şi crizelor de diverse feluri, pe care le cunoaşte lumea de azi, ajung să fie simţite pretutindeni, influenţând cursul vieţilor tuturor oamenilor. De aceea, mărturia Bisericii trebuie auzită şi în predică, dar şi în dialogul deschis cu comunitatea, încredinţaţi fiind noi de Mântuitorul Iisus Hristos că „Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi” despre El (Ioan 15, 26). Adică despre învăţătura Lui dumnezeiască, mântuitoare, despre iubirea Lui milostivă şi despre Jertfa Sa pe Cruce, despre harul Lui, care pe toate le tămăduieşte, dar şi despre răspunsul pe care El ni-l va cere pentru fiecare abatere de la cuvântul Său, prin nesocotirea poruncii iubirii de Dumnezeu şi de semenul nostru.
Fiind prezenţă vie şi lucrătoare a lui Dumnezeu pe pământ, Biserica constituie locul unde se împărtăşeşte apa cea vie pentru cel însetat de lumină în viaţă, pâinea cea spre fiinţă pentru cel înfometat după sensul fundamental al existenţei. Biserica este, deci, spaţiu de speranţă, de lumină, de comuniune în tot timpul, în tot locul şi în orice împrejurare.
Biserica lui Hristos a fost păstrată pe pământul românesc din generaţie în generaţie de către credincioşi, prin râvna şi osteneala atâtor înaintaşi, mari păstori de suflete şi oameni de cultură. Urmând pilda lor, ne revine astăzi datoria sfântă de a promova dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor noştri, care reprezintă legătura cea mai sfântă a poporului nostru cu Hristos „iubitorul de oameni”, precum şi chezăşia unităţii noastre spirituale din neam în neam.
Unitatea bisericească şi naţională constituie o responsabilitate sfântă pentru orice ierarh sau slujitor al Bisericii, care, prin natura şi vocaţia slujirii sale, are datoria de a promova reconcilierea, înfrăţirea, unitatea, atunci când păcatul şi patimile omeneşti, personale sau colective, lucrează nedreptatea şi dezbinarea. Hristos cel răstignit şi înviat ne cheamă tot mai mult să propovăduim comuniunea frăţească şi unitatea spirituală, să slujim societatea noastră care are atâta nevoie astăzi de reînnoire şi de însănătoşire. Dar, pentru a-şi îndeplini misiunea ei sfântă şi atât de necesară, Biserica are nevoie de lucrarea tuturor fiilor săi.
Aşadar, avem de îndeplinit sarcini multe şi grele. Ele nu pot fi realizate numai de episcop. Nu numai episcopii şi clericii au îndatoriri şi răspunderi de îndeplinit, ci şi credincioşii. Eparhia de pe aceste meleaguri binecuvântate ale Câmpiei Dunării şi Bărăganului este dătătoare de pâine sfântă pentru întreaga ţară şi trebuie să ne străduim ca şi pâinea duhovnicească a Cuvântului dumnezeiesc să nu lipsească din sufletele credincioşilor.
Împreună vom continua să întărim şi să dezvoltăm cele iniţiate şi realizate în această Eparhie de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, astăzi Arhiepiscopul Târgoviştei, primul episcop al acestei Eparhii, şi de vrednicul de pomenire Preasfinţitul Episcop Damaschin Coravu, cei doi înaintaşi ai noştri, care s-au bucurat de cinste şi consideraţie de la preoţi şi credincioşi.
Astfel, scaunul vlădicesc de la Slobozia şi Călăraşi va trebui să dea dovadă de lucrare duhovnicească, zidind biserici în sufletele oamenilor, mai ales ale tinerilor, prin învăţământul religios în şcoli, de lucrare caritativă, prin activităţile filantropice, de educaţie şi misiune creştină, pentru a însufleţi virtuţile nemuritoare ale creştinismului: evlavie, bunătate, cinste, dăruire şi întrajutorare între credincioşi, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră a tuturor. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom depune strădanii ca viaţa monahală în sfintele mănăstiri, să se întărească şi să înflorească.
Ca părinte sufletesc, voi arăta întotdeauna purtare de grijă păstoriţilor mei - preoţi şi credincioşi - stându-le la îndemână în toate împrejurările, bucurându-ne de toate reuşitele lor şi întărindu-i în cele cu lipsă.
Ziua de astăzi va rămâne de neuitat în activitatea mea de ierarh şi în rugăciunile mele către Dumnezeu Cel Atotputernic. Sunt conştient că, pentru îndeplinirea acestei chemări şi încrederi cu care am fost investit pentru conducerea acestei Eparhii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, trebuie depuse eforturi susţinute în lucrarea bisericească. Nu este uşor, dar cred cu tărie că alături de frăţiile voastre, preoţi şi credincioşi, Dumnezeu ne dă putere şi sfinţii ne vin în ajutor. Având în vedere idealul sfânt al zidirii sufleteşti a credincioşilor, care trebuie să stea la baza activităţii mele, dar şi a preoţilor pe care-i doresc vrednici şi devotaţi slujitori ai Mântuitorului Hristos, sunt încrezător în viitor, sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Preafericirea Voastră,

Aţi poposit astăzi aici, în această măreaţă catedrală şi aţi oficiat instalarea mea ca episcop titular al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, înmânându-mi cîrja episcopală, pentru a fi păstor al acestor meleaguri, pentru a o întrebuinţa cu grijă şi răspundere şi pentru „a-mi fi reazem şi întărire”. Rog pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească efortul şi dragostea părintească.
Voi pune în lucrare toate forţele sufletului, credinţei şi faptei ziditoare pentru îndeplinirea misiunii apostolice ce mi se încredinţează astăzi. Nu voi pregeta a predica Evanghelia lui Hristos, călăuzind spre mântuire sufletele credincioşilor, sfătuindu-i şi rugându-mă pentru ei şi împreună cu ei.
Mulţumesc membrilor Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericirea Voastră, pentru încrederea acordată atunci când m-aţi ales episcop al acestei eparhii şi pentru prezenţa la slujba întronizării.
Mulţumesc distinşilor reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, care m-au onorat cu prezenţa la acest eveniment important din viaţa mea şi a eparhiei.
Un cuvânt special de mulţumire domnului primar pentru cinstea ce mi-a făcut-o înmânându-mi Cheia Oraşului Slobozia.
Sunt recunoscător pentru participarea distinselor personalităţi, a membrilor Adunării Eparhiale, a profesorilor, a foştilor colaboratori din Administraţia Patriarhală, a preoţilor, monahilor şi credincioşilor, care, prin prezenţa lor, au contribuit la înalta semnificaţie a acestei zile din viaţa Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit de departe sau de aproape să ne rugăm împreună în această catedrală Atotputernicului Dumnezeu, pentru a-L preamări şi a-I cere ajutor.
Dau mărturie astăzi în faţa lui Dumnezeu că experienţa celor peste 15 ani de slujire ca episcop-vicar patriarhal, alături de vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist şi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de membrii Sfântului Sinod, mă va ajuta ca, împreună cu preoţii şi credincioşii acestei eparhii, să ne bucurăm de împliniri în ogorul sfintei noastre Biserici de pe meleagurile Bărăganului.
Ca arhipăstor al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu dragoste fierbinte rog pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze şi să întărească credinţa, speranţa şi dragostea noastră a tuturor, să înnoiască şi să sfinţească viaţa noastră.
Îmi pun nădejdea în puterea harului Preamilostivului Dumnezeu, în credinţa tare a poporului dreptcredincios şi înţelegerea şi colaborarea tuturor celor ce iubesc Biserica şi binele comun al ţării noastre.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !”